Nu încetează să mă uluiască recenta “dezbatere” asupra cifrei care reprezintă cvorumul de 50 % plus 1, necesar validării referendumului pentru demiterea preşedintelui, petrecut la 29 iulie, în urma unei propuneri înaintate populaţiei cu drept de vot de către Parlament. Cât poate fi de greu?

Să vedem. Constituţia şi, în consecvenţa acesteia, normele electorale, prevăd că au drept de vot, toţi cetăţenii români, care au împlinit 18 ani şi pentru care nu există vreo interdicţie stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă în acest sens. Cine stabileşte că aceste condiţii necesare exercitării dreptului la vot sunt îndeplinite şi de care număr de cetăţeni? Simplu: birourile de evidenţă a populaţiei, existente în fiecare reşedinţă de judeţ. Care eliberează cărţi de identitate la împlinirea vârstelor de 14 şi 18 ani, la expirarea acestora, în caz de pierdere, furt etc. Decesul persoanelor este, de asemeni înregistrat de aceste birouri, astfel că vorba unui personaj din filmul “Reconstituirea” de Lucian Pintilie: “Care e diferenţa dintre om şi maimuţă? Maimuţa n-are buletin de identitate”.

Cât priveşte cetăţenii români cărora le-a fost restrâns (temporar) dreptul de vot, în urma unor sentinţe de condamnare, inspectoratele judeţene de Poliţie şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor deţin evidenţe cât se poate de precise. Deci, cât de greu poate fi de aflat câţi cetăţeni români, vii, majori şi fără flotante de penitenciare există? Aceasta pentru că falsa dezbatere de acum nu priveşte câţi alegători pot participa la scrutinul din Dorohoi, ci numărul TOTAL al alegătorilor români. Să te bazezi pe declaraţiile vecinilor, când ai la îndemână, în bătătura Ministerului Administraţiei şi Internelor, instrumente atât de precise de numărat votacii, e fie probă de prostie cronică, fie de ticăloşie cronică. La alegere.

P.S. Este cu totul irelevantă chestiunea