Gimnastica feminină reprezintă cea mai sigură sursă de medalii pentru delegaţiile ţării noastre la Jocurile Olimpice. Din 1976 şi până în prezent, acest sport a contribuit constant la zestrea de medalii. Într-o situaţie similară s-a aflat şi canotajul, dar din păcate în acest an lucrurile s-au desfăşurat departe de aşteptări şi seria senzaţională a fost întreruptă. Este evident că sportul autohton trăieşte momente dificile, doar talentul unor sportivi şi abnegaţia unor antrenori reuşind, încă, să suplinească lipsa investiţiilor serioase în infrastructură. Cu nevoi mai puţine decât alte sporturi, dar şi cu o bază de selecţie din ce în ce mai îngustă, gimnastica reuşeşte să uimească. Este evident că actualele rezultate nu pot fi comparate cu cele din urmă cu 12 ani, dar marele câştig este reprezentat de faptul la fiecare ediţie a JO, gimnastica a adus cel puţin o medalie de aur.

Cu un lot destul de ciudat alcătuit, cu două sportive de peste 22 de ani (Sandra Izbaşa şi Cătălina Ponor), antrenorii lotului au reuşit să obţină rezultate în condiţiile în care concurenţa a devenit crâncenă la acest nivel. După medalia de bronz la echipe a venit aurul Sandrei Izbaşa la sărituri.Trebuie spus că în urmă cu 4 ani, la Beijing, unde a cucerit aurul olimpic la sol, sportiva nu a evoluat la sărituri, aparat la care a început să lucreze doar după revenirea lui Octavian Bellu şi Mariana Bitang la lotul olimpic de gimnastică. Sandra Izbaşa era convinsă că la această probă nu poate face performanţă: "Medalia asta înseamnă extrem de mult pentru mine, deşi sincer nu mă aşteptam, pentru că eram ultima în concurs. A fost destul de dificil, a trebuit să am nervii destul de tari, dar am reuşit. De când au venit Bellu şi Bitang am început să lucrez la sărituri. Le mulţumesc din suflet pentru că mi-au dezvoltat această abilitate pe acest aparat, care eu credeam că este mort pentru mine. N