1. “În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o.

Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfîrşit.

Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” (din “Politice” de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.63)

Cînd ai o părere atît de proastă despre români, cînd eşti convins că “România are o cultură de tip second hand” şi că “româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau pe care să o folosim numai pentru înjurături”, culmea ipocriziei e să accepţi să fii şeful unei instituţii care are drept obiect promovarea culturii române în lume. Patapievici era, încă de la început, incompatibil cu funcţia de şef al ICR, dar a acceptat un astfel de rol nu pentru că individul ar fi atins de o dedublare specifică schizofreniei, ci pentru că el este un oportunist şi un arivist de primă mînă, cam aşa cum sînt toate vedetele cultural-politice formate şi lansate de şcoala de parvenitism a hrebenciucilor cultural-politici Pleşu şi Liiceanu.

Patapievici îi prezintă pe români ca fiind ultimii oameni din lume, folosindu-se de trucul ieftin de a-i compara cu popoare care, la un moment dat, au avut un mare succes în istorie. În realitate, în ceea ce priveşte calităţile şi defectele, poporul român nu este ultimul din lume, dar nici primul nu este, ci se află undeva la mijloc. Un gînditor adevărat ar fi spus asta şi ar fi căutat să explice de ce luc