Dezertarea premierului Siriei confirmă faptul că regimul sirian "se prăbuşeşte", sunt de părere Statele Unite, anunţă Departamentul de Stat.
"Încercăm să avem confirmarea informaţiilor privind dezertările. Dacă se dovedesc a fi reale, aceasta ar fi o dovadă suplimentară că regimul Bashar al-Assad se prăbuşeşte", a declarat un oficial din cadrul Departamentului de Stat, informează AFP.
"Zilele regimului sirian sunt numărate şi cerem armatei siriene să înceteze operaţiunile şi să contribuie să soluţionarea pe cale paşnică a crizei", subliniază oficialul american.
Premierul Siriei, Riad Hijab, a anunţat că se alătură opoziţiei şi a fugit în Iordania, de unde ar urma să plece în Qatar.