Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Precizările rabinice ale Curţii Constituţionale

Publicat in Bursa, marți 7 august 2012 ·

Eu zic să amâne Curtea Constituţională până pe 6 decembrie 2014 pronunţarea asupra validităţii Referendumului, pentru că atunci va fi gata şi recensământul şi dacă ne-am grăbi, atunci ar fi posibil să fie operaţionalizat şi Registrul Electoral şi, în plus, în acea zi s-ar încheia şi mandatul de preşedinte al lui Traian Băsescu, astfel că decizia va întruni toate calităţile - vor fi luate în calcul listele corecte şi indiferent că ar valida sau nu Referendumul, nimeni nu s-ar mai supăra atunci.

Eu zic că minte Curtea Constituţională când spune că i-a cerut Guvernului "listele actualizate", iar nu "actualizarea listelor" pe baza cărora s-a desfăşurat Referendumul, ascunzându-se după această distincţie rabinică, astfel încât să nu se vadă că s-a răzgândit în cele patru zile scurse între cele două comunicări (2 august şi res-pectiv, 6 august).

Eu zic că nu putea Curtea Constituţională să-i dea Guvernului un răgaz de 29 de zile, ca să-i transmită "listele actualizate", pentru că de la Palatul Victoria, la Casa Poporului, este o distanţă de 10 minute cu maşina şi o jumătate de oră de mers pe jos.

Eu zic că, dacă nu este vorba despre "actualizarea datelor", atunci Curtea se poate pronunţa şi mâine, hai, poimâine, asupra validităţii Referendumului, iar nu la 31 august, cum s-a răzgândit vineri, devansând termenul pronunţării stabilit iniţial la 12 septembrie.

Eu zic că 29 de zile date pentru "actualizarea listelor" nu este un termen rezonabil pentru un recensământ, dar dacă Ceauşescu ar fi cerut-o, atunci s-ar fi făcut şi cred că la asta s-a gândit iniţial Curtea Constituţională.

Eu zic că Antonescu asta şi-o fi închipuit, că este vreun Ceauşescu şi că va obţine un recensământ în 29 de zile şi un cincinal în patru ani şi jumătate, cum era intitulat şlagărul de mare succes al lui Gică Petrescu.

Eu zic că Ioan Rus n-o fi fost dis-pus să lucr

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MARȘUL Bucharest Pride 2024, desfășurat în Piața Victoriei, este susţinut de 25 de ambasade: „Ne dorim un eveniment sigur pentru toţi”

Gandul acum 22 minute
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA fiind organizat de Asociaţia Accept. Astfel, de la ora 16.00 la ora 17.00 se vor întâlni participanţii pe Calea Victoriei

Trenul Timișoara-Iași, întârziere de 5 ore. Motivul: o locomotivă defectă

Ziare.com acum o ora
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţă, 29 iunie, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, întârzierea este ge

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 6 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Alertă DNSC: Domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios

G4Media acum 2 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios, după ce acesta a fost achiziţionat de către o organizaţie chineză la începutul anului 20

Vâlcea: Bărbat înecat într-un ştrand / El a fost găsit într-un bazin cu apă sărată şi nu a mai putut fi resuscitat

News.ro acum o ora
Un bărbat a murit, sâmbătă, înecat într-un bazin al unui ştrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La faţa locului au fost trimise echipaje medicale care au încercat resuscitarea victimei, însă fără rezultat.

Femeie atacată pe stradă cu gaz lacrimogen. Agresorul, un tânăr de 19 ani, o mințise că vrea să-i cumpere telefonul

Ziare.com acum 32 minute
Un tânăr de 19 ani din localitatea Copşa Mică, suspectat că a atacat o femeie cu gaz lacrimogen şi i-a furat telefonul mobil, a fost reţinut pentru tâlhărie calificată, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă, 29 iunie, de Inspectoratul de Poliţie

Trenul IR 1831 Timişoara Nord – Iaşi va ajunge la destinaţie cu o întârziere de aproximativ 300 de minute

G4Media acum o ora
Trenul IR 1831 Timişoara Nord – Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţa, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat, conform Agerpres. Potrivit sursei citate, întârzierea

Formula 1: Max Verstappen a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Austriei

News.ro acum 45 minute
Triplul campion mondial în exerciţiu Max Verstappen (Red Bull) a câştigat cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Austriei. Olandezul, care a câştigat toate cele trei sprinturi disputate în acest sezon, a devansat cele două monopos

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum 3 ore
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Vremea

București
acum

33°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°