Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, luni, după întâlnirea cu delegaţia FMI, că România trebuie să absoarbă anul acesta aproximativ 950 milioane euro şi peste 7,5 miliarde euro în anul 2013, pentru a evita dezangajări de fonduri europene.
Leonard Orban a spus că a prezentat delegaţiei FMI trei măsuri esenţiale menite să crească absorbţia fondurilor europene, aceste măsuri fiind discutate şi cu reprezentanţii Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.
"Deocamdată, le-am propus un set de măsuri, menit să fie aplicabil din ianuarie 2013, iar o măsură chiar din ianuarie 2014. Cele din ianuarie 2013 sunt: crearea unei categorii speciale de personal, care gestionează fondurile comunitare şi care să fie plătit unitar. Ideea este ca toată salarizarea celor care lucrează în sistem să fie similară şi de nivelul cel mai înalt existent în momentul de faţă. O altă propunere este crearea unui fond în buget sau din resurse din afara bugetului, care să permită în permanenţă alimentarea ministerelor, pentru a face plăţile către beneficiari. O altă măsură pe care am comunicat-o este trecerea la un sistem de coordonare mult mai strict, în care un minister, că se va numi Ministerul Afecerilor Europene sau Ministerul Fondurilor Europene, să coordoneze direct toate autorităţile de management care gestionează fondurile europene", a explicat Orban, potrivit Agerpres.
Ministrul Afacerilor Europene a mai spus că delegaţia FMI nu a făcut reproşuri părţii române, ci s-a încercat să se identifice problemele pe care le întâmpină România în prezent: capacitatea administrativă insuficientă, lipsa resurselor bugetare, o lipsă de experienţă la nivelul beneficiarilor şi probleme de implementare a proiectelor, precum şi chestiuni legate de achiziţiile publice.
Leonard Orban a relatat că a avut o lungă întâlnire cu reprezentanţii Comsiei Europe