Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toamnă, la începutul lui august!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 6 august 2012 ·

Scenariul din anul 2000 se repetă la Braşov: pădurile intră mai repede în toamnă. Copacii rămân fără frunze tot anul şi repornesc ciclul vegetal abia în 2013

Situaţia din ultimul an calendaristic, şi anume din august 2011 până în prezent, situaţia căderilor de precipitaţii şi a nivelului apei la nivelul solului, este destul de delicată, fapt care afectează atât culturile agricole, cât şi pădurile. Nici pădurile din judeţul Braşov nu au fost ocolite. Chiar dacă în primăvară, mai precis în mai, au fost căderi semnificative de precipitaţii, a urmat o perioadă de secetă prelungită combinată cu caniculă, temperaturi foarte mari care au forţat plantele la un consum de apă mai mare. „Pădurile Braşovului au probleme semnificative în 2012 ca şi restul ţării, în sensul că pinul, dacă aţi văzut dumneavoastră pe Tâmpa, la Rupea şi în alte zone, este într-o perioadă critică, cel puţin din ultimile decade. La fel, foioasele cum sunt afectate semnificativ de secetă, ele în bună măsură s-au îngălbenit şi o să intre mai repede în toamnă”, a declarat Dănuţ Chira (foto), cercetător Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) Braşov.

În aceste condiţii, specialiştii pot interveni pentru a preîntâmpina evoluţia factorilor secundari, şi anume gândacii de scoarţă la răşinoase, care pot agrava sănătatea pădurii, sau în cazul arborilor uscaţi, aceştia trebuie scoşi cât mai repede din pădure şi valorificaţi înainte ca lemnul să se degradeze. Deja instituţiile abilitate au început inventarierea situaţiei din teren şi vor lua măsurile ce se impun în fiecare pădure în parte, în funcţie de speciile afectate.

Nu numai pădurea are de suferit, ci şi tot mediul înconjurător.

„Economic e important că sunt pagube, în loc să exploatezi pădurea la ciclul propus la 100 de ani, 100 şi ceva de ani, te trezeşti că trebuie să o faci pentru că arbo

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 9 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°