Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FPTS: Sudul litoralului trebuie readus în prim-planul turismului românesc

Publicat in Bursa, marți 7 august 2012 ·

Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS) şi Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus-Mangalia vor pregăti în perioada următoare un program de măsuri pentru revitalizarea sudului litoralului românesc, în condiţiile în care locurile de cazare din această zonă - 50% de pe tot litoralul - s-au degradat semnificativ în ultimii ani din cauza lipsei de investiţii. "Din datele oferite de Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus-Mangalia am reţinut că sudul litoralului acoperă 25% din locurile de cazare din turismul românesc şi 50% din cazarea de pe tot litoralul. Acest 50% s-a degradat în ultimii ani prin lipsa de investiţii. Este nevoie de irigarea zonelor verzi pentru a îmbrăca staţiunea în vegetaţie. Dispariţia centurii verzi care împodobea staţiunile din sud înseamnă pierderea unui semn distinctiv care constituia o mândrie a acestei zone", a afirmat preşedintele FPTS, Dan Matei Agathon, într-un comunicat de presă. Alte probleme cu care se confruntă sudul litoralului sunt cheltuielile curente la preţuri exagerate, care uneori duc hotelurile la faliment, precum şi configurarea anului şcolar în aşa fel încât vacanţele să permită organizarea de tabere şcolare.

Potrivit FPTS, anul acesta este pentru prima oară după mulţi ani când sudul litoralului funcţionează la capacitate maximă, fiind ocupat în totalitate. "Pentru a sprijini sudul litoralului, trebuie avut în vedere că plajele nu au ce să caute la instituţiile statului, ci trebuie administrate de proprietarii de hoteluri, care trebuie să decidă şi să asigure investiţiile necesare pentru ca plajele să nu devină locuri pline cu gunoi sau spaţiu pentru vânzătorii ambulanţi de nimicuri", menţionează FPTS.

De asemenea, fiecare staţiune din sud trebuie să beneficieze de un PUZ propriu clar, care să lămurească în ce fel va arăta fiecare staţiune peste 20 de ani şi care sunt dire

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°