Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sharon Stone a sosit în România cu o cursă de linie, de la Frankfurt

Publicat in Cancan, luni 6 august 2012 ·

Sharon Stone le dă lecţii vedetelor noastre autohtone. În ciuda celebrităţii sale şi a renumelui său mondial, actriţa în vârstă de 54 de ani, care a făcut istorie cu scenele sale "hot" din filmul "Basic Instinct", a ales să călătorească cu o cursă de linie, nu cu un avion privat. La ora 17:00 aeronava care o va aduce la Bucureşti va ateriza pe Aeroportul Otopeni, actriţa fiind însoţită de o suită de şase persoane: cei trei copii ai săi (Laird Vonne, Quinn Kelly şi Roan Joseph), o bonă, iubitul ei, playboy-ul de origine argentiniană Martin Mica şi, asistenta ei personală.

Sharon Stone va filma în România, în următoarele două săptămâni, pentru rolul său din pelicula "What about love", în regia lui Klaus Menzel, în care a fost distribuit şi Andy Garcia. Este prima vizită a lui Stone în România, actriţa solicitându-le celor de la Castel Film să îi pună la dispoziţie o vilă cu cinci camere, care să fie situată cât mai departe de aglomeraţia Vapitalei. Aceştia s-au conformat şi au găsit o locaţie de lux în zona Pipera.

Sharon Stone le dă lecţii vedetelor noastre autohtone. În ciuda celebrităţii sale şi a renumelui său mondial, actriţa în vârstă de 54 de ani, care a făcut istorie cu scenele sale "hot" din filmul "Basic Instinct", a ales să călătorească cu o cursă de linie, nu cu un avion privat. La ora 17:00 aeronava care o va aduce la Bucureşti va ateriza pe Aeroportul Otopeni, actriţa fiind însoţită de o suită de şase persoane: cei trei copii ai săi (Laird Vonne, Quinn Kelly şi Roan Joseph), o bonă, iubitul ei, playboy-ul de origine argentiniană Martin Mica şi, asistenta ei personală.

Sharon Stone va filma în România, în următoarele două săptămâni, pentru rolul său din pelicula "What about love", în regia lui Klaus Menzel, în care a fost distribuit şi Andy Garcia. Este prima vizită a lui Stone în România, actriţa solicitându-le celor de

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 39 minute
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum o ora
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum 51 minute
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum 29 minute
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum o ora
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum 29 minute
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Papa Francisc, nouă gafă la o întâlnire cu 200 de preoţi: ”La Vatican există o atmosferă de «frociaggine»” / „Homosexualii sunt nişte băieţi buni, ei îl caută pe Dumnezeu. Dar e mai bine să-i orientăm către un psiholog”

G4Media acum o ora
Papa Francisc a folosit din nou un cuvânt italian vulgar şi insultător faţă de gay, sfătuindu-i pe homosexualii care vor să devină preoţi să se ducă la ”psiholog”, la câteva zile după un scandal în urma căruia şi-a cerut scuze, scrie presa italiană,

Amendă uriașă a UE pentru Ungaria, acuzată că nu respectă regulile azilului: 200 de milioane de euro și un milion pe zi până la adoptarea măsurilor

HotNews acum 4 ore
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a condamnat joi Ungaria pentru că nu a respectat decizia Uniunii Europene (UE) în domeniul azilului, scrie Reuters. Viktor Orban, la conferința conservatorilor de la BruxellesFoto: Simon Wohlfahrt/ AFP/ P

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 2 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°