Când interesele partidului – de fapt, ale câtorva oameni ajunşi în vârful ierarhiei de partid – o cer, nimic nu mai contează. Asta este deviza zilei, în România.
La 1 august, M.A.I. confirma cifra de 18.292.514 persoane cu drept de vot, aceasta fiind şi lista dată de aceeaşi instituţie ca fiind valabilă la referendumul din 29 iulie. O zi mai târziu, tot M.A.I. declara că nu îşi poate asuma veridicitatea primei liste. Asta în condiţiile în care şi înainte, şi după referendum, Ioan Rus dădea personal asigurări că listele electorale au fost verificate şi actualizate de către ministerul pe care îl conduce. Ceea ce s-a întâmplat zilele acestea la M.A.I. denotă ori incompetenţă, ori disperare. Ambele la cote maxime. Şi într-un caz, şi în altul, dată fiind poziţia celor implicaţi – aspect care nu acceptă circumstanţe atenuante –, s-ar impune demiterea de către premier a ministrului de Interne, iar apoi demisia primului-ministru. Sigur, nu se aşteaptă nimeni să se şi întâmple acest lucru. A demite un om pentru că a răspuns unei sarcini trasate pe linie de partid, partid condus de cel care ar trebui să decidă destituirea, ar fi culmea ipocriziei şi a cinismului. Iar a-ţi da demisia în urma unui scandal în care nici măcar nu-ţi apare explicit numele, în condiţiile în care nu ai făcut-o atunci când numele ţi-a fost terfelit în faţa întregii Europe, pare o glumă.
Dacă ministrul Ioan Rus a decis să-şi lase onoarea, imaginea publică şi credibilitatea făcute zob de jocul obscur la care se dedau colegi de-ai săi de partid şi de interesele personale ale acestora, este treaba lui. Dar în scandalul mai mult decât penibil al numărării şi renumărării românilor de pe listele de vot, în încercarea de a-i diminua funcţie de interes nu mai vorbim doar despre şifonarea imaginii personale a unui om aflat la vârful unei instituţii. Vorbim despre decredibiliz
