UPDATE: Iosif Chirilă a ratat calificarea în finală. Sportivul român a luat startul în cea de-a doua semifinală, pe culoarul 5, alături de adversari din Marea Britanie, Mexic, Rusia, Franţa, Canada, Belarus şi Senegal.
Chirilă a fost al 5-lea, la 250 şi 500 metri, al 6-lea la 750 de metri, pentru a încheia cursa pe aceeaşi poziţie, cu timpul de 4:07.794 minute, ratând calificarea în finală.
Sportivul Iosif Chirilă s-a calificat, luni, în semifinalele probei de canoe simplu pe distanţa de 1000 de metri, la Jocurile Olimpice de la Londra.
Iosif Chirilă a luat startul în seria a treia a calificărilor, pe culoarul cinci. La 250 de metri, Chirilă se afla pe locul 1, la 500 de metri se afla pe 3, la penultimul punct de control, 750 de metri, tot pe 3, pentru a încheia cursa de 1000 de metri pe prima poziţie, cu timpul de 4:05.863 minute. Iosif Chirilă s-a calificat fără emoţii în semifinale, alături de ceilalţi patru adversari şi va concura pentru finală, tot luni, la ora 13.14.
Primii cinci clasaţi din fiecare dintre cele cinci serii, plus al şaselea cel mai bun timp, au obţinut biletele pentru cele două semifinale.
În finala A se vor califica primele patru clasate din fiecare dintre cele două semifinale.
sursa: Mediafax
UPDATE: Iosif Chirilă a ratat calificarea în finală. Sportivul român a luat startul în cea de-a doua semifinală, pe culoarul 5, alături de adversari din Marea Britanie, Mexic, Rusia, Franţa, Canada, Belarus şi Senegal.
Chirilă a fost al 5-lea, la 250 şi 500 metri, al 6-lea la 750 de metri, pentru a încheia cursa pe aceeaşi poziţie, cu timpul de 4:07.794 minute, ratând calificarea în finală.
Sportivul Iosif Chirilă s-a calificat, luni, în semifinalele probei de canoe simplu pe distanţa de 1000 de metri, la Jocurile Olimpice de la Londra.
Iosif Chirilă a luat startul în seria a treia a c