(Apărut în Dilema Nr.287, 31 iulie-6 august 1998)
Atunci cînd mercurul termometrelor depăşeşte cele 30o încă suportabile, cînd astfaltul şi creierii se încing, cînd urăşti oamenii de pe străzile marelui oraş pentru că ai senzaţia că-ţi respiră aerul, cînd te refugiezi în apropierea unui lac, sub un pom, neîndrăznind să intri în apa împînzită cu mătasea broaştei ¬ atunci gîndul unei plecări, al unei scurte vacanţe, devine o obsesie.
Orice familie de condiţie medie, care se respectă, îşi planifică concediul cu luni de zile înainte. Acesta poate să însemne un sejur de 10 zile la mare sau la munte, vizite la părinţi şi la socri, un loc liniştit la ţară de unde oamenii se întorc şi cu sacoşele pline, coşmelia de vacanţă mult-visată, pe care au reuşit s-o ridice în timpul anului etc.
Pentru copiii deja prea mari ca să-i mai încînte o ieşire cu babacii, apar problemele. Dacă nu au reuşit să pună deoparte un ban, încep să facă o chetă tot pe la părinţi sau pe la rudele mai înstărite. O salvare mai rămîn încă bunicii şi astfel "gaşca de la bloc" este înlocuită de "gaşca de la ţară" sau de "gaşca de la alt bloc" ¬ diferenţa fiind că se află într-un alt oraş.
În rest, fiecare se descurcă cum poate. Există şi norocoşi: "Mi-a cedat bunică-mea biletul ei de tratament la Eforie Nord. Vă daţi seama? 18 zile la mare!". Se aud cîteva glasuri: "Nu pot să vin şi eu?" "Da, însă doar pentru o noapte, că mai sînt şi alţii programaţi!"
Studenţii se bat pe locurile oferite gratuit de Minister la căsuţele de piatră din Costineşti. Se fac schimburi; unii care au bilete în iulie şi vor în august ş.a.m.d. Vînzarea lor este o afacere avantajoasă. "Problema e că trebuie să le convingi pe tipele de la Recepţie că numele tău e cel de pe bilet, ci nu cel de pe Buletin". Munca de convingere nu-i dificilă ¬ încă mai funcţionează metoda cu ness-ul şi pachetele d
