Societară a Teatrului Naţional din Craiova, actriţa Mirela Cioabă aşteaptă noile stagiuni teatrale care, în opinia ei, vor însemna o reîmprospătare a prestigiului Naţionalului din Bănie. Mirela Cioabă îşi aniversează mâine ziua de naştere.
Deşi aflată în vacanţă, Mirela Cioabă a răspuns lapidar întrebărilor GdS, explicând că nu prea-i place să vorbească despre ea. În cele din urmă, a adăugat o propoziţie-două la răspunsurile iniţiale şi aşa a ieşit interviul de mai jos.
I.J.: Născută în Bucureşti, ABC-ul teatrului cu maestrul Octavian Cotescu, debut la Petroşani, consacrare la Craiova... Cam aşa ar fi, pe scurt, „povestea“ actriţei Mirela Cioabă, ajunsă la maturitate artistică. E corectă „înşiruirea“ mea? Ce ar mai fi de adăugat?
M.C.: E adevărat că am debutat ca profesionistă la Teatrul din Petroşani, dar primul teatru în care am jucat a fost cel din Piteşti, oraşul copilăriei mele. Cum nu am uitat niciodată scena care m-a adoptat încă înainte de a deveni actriţă cu acte în regulă, m-am simţit datoare, peste ani, să revin. Începând din anul 2000 joc şi la Teatrul „Al. Davila“ din Piteşti... Şi la Petroşani am revenit la un moment dat, căci memoria publicului este uneori scurtă. Deşi aceste teatre sunt, în comparaţie cu Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, mai puţin „la vedere“, nu cred că rolurile pe care le-am jucat în cele două teatre (Piteşti şi Petroşani) au fost mai prejos decât cele jucate în Bănie, pe scena „bătrânului“ Naţional. Cel puţin asta este mărturia presei de specialitate. Este, după părerea mea, necesar să migrezi în alte spaţii spre a te întoarce cu şi mai mare dragoste înapoi.
Este binevenită migrarea în alte spaţii
I.J.: Nu v-am întrebat despre rolurile din filme...
M.C.: Vă spuneam mai înainte că este binevenită migrarea în alte spaţii spre a te întoarce cu şi mai mare dragoste la tea