Se împlinesc în curând 50 de ani de când doi ofiţeri ai armatei sovietice s-au apropiat de marginea nacelei unui balon şi au păşit în gol. Sub ei era, practic, vidul. Primul care a făcut acest pas, maiorul Evgheni Andreiev, a stabilit un record mondial: o cădere liberă de 24,5 km înainte de deschiderea paraşutei. Colegul său, colonelul Piotr Dolgov, a sărit de la o altitudine încă şi mai mare (28,6 km), însă costumul său s-a depresurizat şi el a murit în timpul căderii.
Cu astfel de caractere s-a purtat Războiul Rece. Orice s-ar spune ca instituţie despre Armata Roşie a acelei perioade, cei doi erau oameni curajoşi. După cum extrem de curajos era şi maiorul Joseph Kittinger, din armata americană. În August 1960, el a sărit de la o înălţime de 31,3 km, un record care rezistă şi astăzi, după aproape 52 de ani. De la altitudinea la care a ajuns se vedea curbura Pământului.
Istoria Războiului Rece o citim, de obicei, ca pe o confruntare între două "blocuri" de state. Însă ea a fost, în mare măsură, şi o înfruntare între caractere. Iar victoria în acest război a revenit, în cele din urmă, celor care au avut mai mult curaj şi perseverenţă.
Aceasta este o lecţie pentru noi, cei de astăzi. A servi Statul nu înseamnă neapărat să pui două ştampile pe zi, lângă un fierbător de cafea. A servi Statul însemna, pentru acei oameni, să păşeşti, cu curaj, dincolo de limitele posibilului.
Tot pentru Stat lucrau şi piloţii care zburau, cu SR-71 Blackbird, de trei ori mai repede decât viteza sunetului peste URSS şi China, pentru a aduna informaţii. Şi recordurile lor de viteză rezistă şi astăzi, după 4 decenii. Tot pentru Stat lucrau şi piloţii de pe U-2 care zburau în stratosferă în costume similare astronauţilor.
Cei care au câştigat Războiul Rece pentru Lumea Liberă au fost asemenea oameni deosebiţi. Pentru ei însemna ceva onoarea, sacrificiul de sine,
