Nici o zi fără circ în politica românească. Miniştrii Guvernului Ponta pleacă, unul câte unul acasă. Ieri a venit rândul clujenilor Andrei Marga şi Ioan Rus, care au reprezentat Ministerul de Externe, respectiv de Interne. Tot ieri a demisionat din funcţia de ministru al Administraţiei şi Victor Paul Dobre. De altfel, Guvernul Ponta a avut avut probleme cu miniştrii încă de la instalare.
Scandalurile legate de plagiat au dus la schimbarea pe bandă rulantă a miniştrilor de la Educaţie. Toate au culminat cu implicarea, tot într-un scandal lagt de plagait a primului ministru, Victor Ponta.
Ministerele reprezentate până ieri de Andrei Marga şi Ioan Rus vor fi preluate de Titus Corlăţean, respectiv Mircea Duşa. De asemenea, la Administraţie va veni Radu Stroe. Relaţia cu Parlamentul va fi reprezentată de Dan Şova, iar Justiţia- de Mona Pivniceru.
Tensiuni în propria ogradă
Demisia lui Rus creează tensiuni în Guvernul Ponta şi în interiorul USL. După ce a demisionat, Ioan Rus a precizat că, în ultimele zile asupra lui au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu, lucru inacceptabil. El şi-a motivat demisia din funcţia de ministru de Interne prin faptul că nu poate accepta ca MAI să fie părtaş „la ceva ce nu înseamnă lege, ce nu înseamnă respectarea legii în România“, precizând că limitele demnităţii sale şi le stabileşte singur, arată Mediafax. „Nu pot accepta ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să fie părtaş la ceva ce nu înseamnă lege, respectarea legii în România. Limitele demnităţii mele mi le stabilesc singur“, a spus ministrul demisionar Ioan Rus, potrivit Mediafax. El a mulţumit profesioniştilor din MAI care şi-au făcut datoria. „Totodată, vreau să mulţumesc echipei de profesionişti din MAI care şi-a făcut datoria şi îmi exprim speranţa că profesioniştii vor lucra cu neutralitate politică