Spadasinele s-au clătinat pe picioare în meciul cu Germania, iar Ana Maria Brânză a izbucnit în plâns, pe planșă, în timpul unui asalt. Eșecul cu Coreea de Sud, care le-a blocat drumul spre medalii, a risipit o muncă de patru ani
Sportul, ca de altfel și întreaga noastră viață, e un lanț de urcușuri și coborâri. Iar întocmai ca și pe munte, ascensiunea e deseori mai ușoară decât revenirea la baza vârfului. Pentru spadasinele Ana Maria Brânză, Loredana Dinu, Simona Gherman și Anca Măroiu - enumerarea am făcut-o alfabetic -, Jocurile Olimpice de la Londra reprezentau Everestul pe care doreau să îl urce. Culmea-culmilor. Muntele absolut.
Fetele și-au dorit să ajungă sus, atât la individual, cât și cu echipa. Au eșuat de fiecare dată. Au pornit spre vârf, cu ambiție, cu hotărâre, însă ceva le-a fost potrivnic. Ceva le-a lipsit. Poate o fărâmă de șansă. Poate o zi în plus de antrenament. Poate o altă tactică.
Înfrânte la individual, Brânză, Gherman și Măroiu s-au poticnit pe cărarea ce ducea spre vârf și în concursul pe echipe. Le-a ieșit în cale Coreea de Sud, o formație formată din sportive atipice, care, deși nu provin dintr-o școală cu tradiție în scrimă, au știut să se folosească de atuurile tipice "Continentului galben": răbdare, agilitate, perseverență, disciplină.
Brânză & Co. au simțit, probabil, aceleași senzații precum cele trăite de spadasini în finala cu reprezentanții aceleiași țări asiatice. Oare să fie o întâmplare că într-un interval de nici 24 de ore, în același sport, scrima, România a pierdut cu Coreea de Sud la două arme diferite?
"Am căzut în cealaltă extremă"
La puține minute după meciul pierdut cu Germania, un meci în care miza era "doar" locul 5, spadasinele au încercat să explice eșecul. Încercare dificilă, la fel de dificilă ca și în cazul canotoarelor pe care, aidoma scrimerelor, toată lumea de la noi le vedea
