Un nou scandal politic a izbucnit la Atena după ce fostul director general al băncii de stat ATEbank a recunoscut că a transferat în străinătate 8 milioane euro din economiile personale pentru a cumpăra o proprietate în Londra, cu câteva luni înainte ca instituţia de credit să declare insolvenţa.
Theodoros Pantalakis, bancherul implicat în scandal, a negat vehement că ar fi comis vreo neregulă, subliniind pentru siteul elen de ştiri Realnews că a declarat în 2011 tranzacţia şi a plătit impozitele aferente, potrivit Financial Times (FT).
"Sunt în vacanţă şi nu vreau să spun mai multe înainte de a mă reîntoarce la Atena", a declarat Pantalakis pentru FT, de la vila sa de pe insula Paros.
O sursă apropiată discuţiilor a afirmat că bancherul va fi audiat în luna august de o comisie parlamentară privind cei trei ani ca şef al ATEbank.
Zeci de greci bogaţi, printre care politicieni, bancheri sau proprietari de companii de transporturi maritime, au cumpărat în ultimii trei ani proprietăţi de lux la Londra pentru a-şi proteja averile de criza tot mai profundă din Grecia, unde populaţia este afectată de măsuri dure de austeritate.
Guvernatorul băncii centrale, George Provopoulos, a declarat că instituţia a transmis autorităţilor fiscale datele acestor tranzacţii.
"Nimeni nu a sugerat că domnul Pantalakis ar fi trimis banii în străinătate prin metode ilegale. La mijloc este o chestiune de etică, din moment ce la acea dată era director general al unei mari bănci de stat, într-o perioadă de criză financiară şi economică", a comentat o sursă bancară.
Pantalakis a demisionat în luna iulie de la şefia ATEbank, după ce Piraeus Bank a cumpărat activele performante ale instituţiei pentru 95 milioane euro, o primă tranzacţie spre consolidarea sectorului bancar elen.
Bancherul s-a opus cu îndârjire deciziei guvernului de a privatiza banca, so