Ne aşteaptă un început de săptămână de foc. Astăzi şi mâine, sudul, estul şi vestul ţării se vor topi la propriu. Meteorologii au emis cod portocaliu de caniculă. Termometrele vor urca şi până la 42 de grade.
Cod portocaliu de caniculă este valabil în regiunile sudice şi estice.
SFATURI PE TIMP DE CANICULĂ
- trebuie evitată expunerea la soare între orele 11.00 şi 18.00
- este recomandat consumul mare de lichide (între 2,5 - 3 litri pe zi)
- este recomandat consumul de fructe şi legume proaspete
- este nerecomandat consumul de alcool şi băuturi care conţin cofeină
- sunt recomandate hainele de culori deschise, din fibre naturale
-sunt recomandate cremele de protecţie solară, ochelarii şi pălăriile
- sunt recomandate duşurile dese cu apă călduţă
Luni şi marţi canicula se va intensifica în regiunile sudice şi estice, unde disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime vor atinge frecvent 38....40 de grade şi izolat în Câmpia Română se vor înregistra 41...42 de grade.
Miercuri temperatura aerului va marca o scădere în toate regiunile, astfel încât doar în sudul ţării vor mai fi valori maxime de 35...37 de grade.
Avertizarea cod portocaliu de caniculă este valabilă pentru Bucureşti şi judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi şi Botoşani.
Corpul uman face eforturi considerabile pentru a face faţă unor astfel de temperaturi. Tocmai de aceea, în zilele caniculare, este bine să avem grijă ce mâncăm, cum ne îmbrăcăm, dar mai ales să ne hidratăm foarte bine.
Vezi recomandările medicil