Cu toţii am avut eroi când eram mici. Eroi despre care citeam în cărţile cu poveşti şi care făceau lucruri măreţe împotriva unor adversari de temut. Fie că salvau o prinţesă, omorau un dragon sau aduceau bogăţie în regat. Ştiam că acestea sunt doar poveşti, iar când închideam cărţile personajele se întorceau în lumea viselor. Totuşi, dacă ne uităm la Olimpiade, există realizări comparabile cu poveştile pe care le citeam şi la care visam când eram copii. Recorduri incredibile au fost stabilite şi doborâte de-a lungul timpului. Diferenţa este că aici eroii nu sunt de domeniul fantasticului, iar realizările sunt reale şi aparţin unor oameni simpli de pe stradă, ca oricare dintre noi. Ce a reuşit Mark Spitz în 1972 la Munchen este o astfel de legendă. Un moment de care ne vom aduce aminte mereu cu admiraţie.

Mark Spitz s-a născut în Modesto, California, fiind primul dintre cei trei copii ai lui Arnold şi Lenorei. Era un maestru al înotului şi un campion înăscut. Chiar de la vârsta de doi ani, când părinţii săi s-au mutat în Honolulu, Hawaii, Mark a început să înoate zilnic. "Trebuia să îl vedeţi pe copilul ăla cum se arunca în ocean. Alerga spre apă de credeai că vrea să se sinucidă", îşi aducea aminte Lenore Spitz într-un interviu pentru Time din 1968. La vârsta de şase ani, familia a revenit în California, în Sacramento, şi a început să concureze la un club local de înot, iar patru ani mai târziu era deja recunoscut ca fiind cel mai bun înotător din lume cu vârsta de 10 ani sau mai mică.

Când a împlinit 16 ani, Spitz a câştigat primul Campionat naţional, iar în 1967 a câştigat cinci medalii de aur la Jocurile Pan Americane, stabilind şi zece recorduri mondiale. Cu mare încredere în talentul şi abilităţile sale, Spitz şi-a propus ca la Jocurile Olimpice din Mexico City să câştige şase medalii de aur. A urmat un program de antrenament intens alături