Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei gorjeni au căzut victime caniculei

Publicat in Impact in Gorj, marți 7 august 2012 ·

Temperaturile caniculare din ultimele zile i-a trimis pe gorjeni la umbră. O dovedeşte bilanţul ultimelor zile când echipajele de pe ambulanţe au fost chemate doar la trei cazuri de lipotimii. Medicii avertizează că urmează câteva zile toride, motiv pentru care gorjenii trebuie să se ferească de razele puternice ale soarelui.

Sirenele ambulanţelor au răsunat doar în trei cazuri de lipotimii, iar cei care au sunat la ambulanţă sunt persoane în vârstă. Numărul celor care au cerut ajutorul medicilor de pe ambulanţă este mic, spun reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă: „Am avut trei solicitări pentru cazuri de lipotimii şi în toate situaţiile a fost vorba de persoane în vârstă. Numărul solicitărilor este mic, comparativ cu alţi ani, semn că oamenii au învăţat să se protejeze”, a declarat Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj. Pe stradă, trecătorii ştiu să se protejeze de razele puternice ale soarelui. Fie că merg mai mult pe la umbră, sau consumă lichide pentru hidratare, oamenii spun că au învăţat să se protejeze pentru a nu leşina pe stradă. Medicii atrag atenţia asupra faptului că pe lângă temperaturile destul de ridicate, oamenii trebuie să se ferească şi de radiaţii. „Oamenii trebuie să consume lichide pentru hidratare, să poarte pălării şi haine adecvate în această perioadă şi, de asemenea să evite plimbările în timpul zilei, mai ales când soarele este foarte puternic, pentru că există şi radiaţii foarte puternice care îi pot afecta”, a declarat Dan Vâlceanu, medic Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj. Pentru ieri, meteorologii anunţau temperaturi caniculare, dar şi în zilele următoare temperaturile vor fi la fel de ridicate, motiv pentru care persoanele bolnave trebuie să evite plimbările între orele de vârf, când termometrul va arăta temperaturi de peste 40 de grade.

Temperaturile caniculare din ultimele zile i-a tr

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 43 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum o ora
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 3 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°