Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furtuna Ernesto se îndreaptă către Mexic şi Nicaragua

Publicat in Romania Libera, luni 6 august 2012 ·

Furtuna tropicală Ernesto, care a atins Jamaica, se îndrepta duminică spre America Centrală, în timp ce autorităţile din Nicaragua organizau evacuarea a sute de persoane care locuiesc în zona de coastă, relatează AFP, anunţă Mediafax.

Potrivit previziunilor meteorologice americane, furtuna ar urma să se intensifice în zilele următoare.

Luni, la ora 0.00 GMT (3.00, ora României), centrul furtunii era localizat la aproximativ 395 de kilometri este de Cabo Gracias a Dios, la frontiera dintre Nicaragua şi Honduras, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane cu sediul la Miami în Statele Unite.

Prezentând rafale de vânt cu viteza de aproximativ 85 de kilometri pe oră, Ernesto se deplasa către vest cu o viteză de aproximativ 32 de kilometri pe oră.

Jamaica, unde a fost lansată o alertă de furtună tropicală, se aşteaptă la ploi, care urmează să atingă un nivel de zece centimetri, până luni seara.

Luni dimineaţa, centrul furtunii urma să treacă pe la sud de Insulele Caiman.

O parte a coastelor Hondurasului şi Nicaraguei se află, de asemenea, sub supraveghere din cauza furtunii. Ca măsură de precauţie, Guvernul nicaraguan a decis "evacuarea a sute de familii" din zona care risca să fie afectată de furtună luni dimineaţa, a anunţat un purtător de cuvânt.

Numărul persoanelor care urmau să fie evacuate era estimat între 600 şi 1.500, potrivit unor surse oficiale.

În Republica Dominicană, autorităţile au lansat o alertă de inundaţii şi alunecări de teren, în contextul în care capitala Santo Domingo a fost deja afectată de inundaţii duminică seara.

Conform previziunilor, furtuna nu ar urma să se transforme în uragan până vineri.

Mai la est, cea de a şasea furtună tropicală din acest sezon, Florence, prezintă deja rafale cu o viteză de aproximativ 31 de kilometri pe oră şi se deplasează către vest cu o viteză de aproxim

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 32 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 12 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 16 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 57 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 50 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 32 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°