Problema «onoarei» rămâne ca-n Nenea Iancu, adică «nereperată».
De ieri-dimineaţă, o întrebare nu-mi dă pace: de ce a demisionat, de fapt, Ioan Rus? Ce l-a putut determina pe acest om, altminteri foarte aşezat şi greu de impresionat, ca orice ardelean care se respectă, să lase baltă Guvernul Ponta în plin război politic? Domnia Sa ne-a furnizat deja nişte explicaţii în momentul în care şi-a anunţat demisia. Citez: „Nu pot accepta ca MAI să fie părtaş la nimic din ceea ce înseamnă nerespectarea legilor în România". Şi mai departe: „Asupra mea şi asupra MAI s-au exercitat nenumărate presiuni, discuţii şi aprecieri de către politicienii români, începând cu Traian Băsescu şi terminând cu Crin Antonescu".
Aceste afirmaţii nu fac decât să adâncească misterul, întrucât sunt lăsate neterminate. Nu le poţi interpreta fără să te întrebi la ce se referă dl Rus când invocă „nerespectarea legilor" (ce ilegalitate i s-a cerut să comită) şi, de asemenea, despre ce fel de „presiuni" vorbeşte (politice, birocratice, fizice, psihice). În prima chestiune, fostul ministru de Interne lasă de înţeles că decizia dumisale are legătură cu renumărarea românilor cu drept de vot. Această operaţiune, pe care colegii săi de partid o vor dusă la bun sfârşit, în ciuda ultimului comunicat al Curţii Constituţionale, care precizează clar că nu doreşte actualizarea listelor electorale, ci listele înseşi, poate fi o motivaţie.
Cea de-a doua declaraţie a dlui Rus ne aruncă într-o ceaţă şi mai deasă. Demisionarul arată cu degetul spre ambele tabere, atât cea reprezentată de preşedintele suspendat, cât şi cea din care face parte preşedintele interimar. Cum l-ar putea intimida însă Traian Băsescu, despre care Crin Antonescu ne spunea deunăzi că nu este decât „un cetăţean în tricou bleu, aparent fără ocupaţie"? Ameninţându-l că, dacă încalcă legea, va suporta consecinţele? Aceasta nu m
