Insula Paştelui, Rapa Nui - cum o numesc localnicii, este insula cea mai izolată din lume şi a devenit celebră prin sutele de statui din piatră, „moais", coloşi monstruoşi care stau cu spatele la ocean. Zone de umbră continuă să învăluie micuţa insulă pierdută în apele Pacificului.

În mijlocul marelui ocean, într-o regiune pe unde nu trecem niciodată, există o insulă misterioasă şi izolată; nici o bucată de pământ nu se vede în apropierea ei. Este plantată cu statui înalte, monstruoase, opere ale unei rase neştiute, astăzi dispărută, trecutul ei rămânând o enigmă. Descrierea aparţine scriitorului francez Pierre Loti, aflat în expediţie cu fregata La Flore spre această insulă misterioasă, în ianuarie 1872.

Un punct minuscul - 160 kmp - situat la mijlocul drumului dintre Oceania şi America de Sud. Peisajul acestei insule vulcanice, cu trei vulcani stinşi, este cenuşiu, cu o vegetaţie săracă şi coastele bătute de o mare violentă. Insula adăposteşte câteva zeci de specii de plante, câteva păsări, câţiva şoareci şi şopârle care îşi dispută apa dulce, foarte rară. Şi totuşi, peste zece mii de locuitori au supravieţuit pe această insulă, unde au fost construite o mie de statui gigantice, cele mai stranii de pe glob.

Primul care a văzut acest pământ spulberat de vânturi puternice a fost Edward Davis, un vânător de balene. Plecat din Galapagos, el a căzut „nas în nas" cu această insulă în 1687, dar nu a putut acosta din cauza curenţilor violenţi. S-a mulţumit să o semnaleze fără prea multe precizări. Ani de zile, toţi navigatorii care străbăteau Pacificul au căutat în van acest pământ necunoscut. Primul care a pus piciorul pe el este amiralul olandez Jacob Roggeveen, în 1722, în ziua de Paşti, de unde şi numele micuţei insule. Sosirea nu a fost pe gustul localnicilor, dar au fost puşi rapid la locul lor cu o salvă de tun. Amiralul şi-a exprimat mira