Www.yoda.ro, site-ul de tehnologie al Internet PRO TV, a fost lansat vineri cu structura Responsive design, fiind primul site de tehnologie din România şi unul dintre puţinele din lume capabil să îşi schimbe înfăţişarea în funcţie de gadget-ul de pe care este accesat, potrivit unui comunicat.
Site-ul va fi uşor de folosit atât de pe laptopuri şi de pe sisteme desktop, cât şi de pe tablete sau smartphone-uri.
Noul yoda.ro detectează aparatul de pe care este accesat - calculator, tableta sau smartphone - şi îşi schimbă designul pentru ca utilizatorul să aibă o experienţă de navigare optimă.
Cei care îl citesc de pe laptop şi desktop au parte de o interfaţă plină de conţinut video, de imagini mari şi de animaţii. Utilizatorii de smartphone văd un yoda.ro simplificat, care se încarcă repede şi le oferă informaţiile dorite fără un exces de elemente grafice. Pe tabletă, site-ul are, de asemenea, o formă adaptată, care păstrează unele caracteristici ale variantei pentru laptop şi desktop, fără însă să neglijeze aspectele care ţin de mobilitate.
Responsive design este o tehnologie inovatoare, care face ca site-urile să funcţioneze optim chiar şi pe gadgeturile încă nelansate, deoarece este capabilă să se adapteze pentru orice tip de dispozitiv.
Noul yoda.ro va păstra elementele cu care şi-a obişnuit cititorii. Pe lângă ştirile la cald din domeniul tehnologiei, organizate intuitiv în categoriile Calculatoare, Mobile, Gadgeturi, Online şi Ştiinţă, site-ul vine cu o secţiune de Download, în care se regăsesc cele mai căutate soft-uri legale.
O altă piesă de rezistenţă va fi secţiunea de Review-uri, care va lua la bani mărunţi gadget-urile momentului şi le va supune unor teste ieşite din comun.
Noul yoda.ro va avea şi o secţiune iLike IT, care va include zilnic rubrica realizată de George Buhnici la Pro TV.
Site-ul yoda.ro se