Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariul net a crescut uşor în iunie. ADEVĂRUL despre majorările oferite bugetarilor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 6 august 2012 ·

Câştigul salarial mediu net a fost în luna iunie de 1552 lei, în creştere faţă de luna anterioară cu 22 lei (1,4%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Totodată, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2140 lei, cu 1,5% mai mare decât în luna mai. Sursa: EVZ

Ca urmare a aplicării prevederilor OUG 19/2012, ordonanţa care se referă la recuperarea drepturilor salariale de către angajaţii de la stat, bugetarii au simţit la rândul lor o uşoară creştere de salarii, însă doar în puţine cazuri aceasta s-a apropiat de procentul de 8%.

Astfel, potrivit INS, în administraţia publică câştigul salarial mediu net a crescut în luna iunie faţă de luna mai 2012 cu 7,9%, în sănătate şi asistenţă socială cu 6,9%, iar în învăţământ cu 4,0%.

Creştere faţă de mai

Şi în iunie cel mai bine plătiţi au fost angajaţii din bănci. Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în intermedieri financiare (4114 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (845 lei).

Indicele câştigului salarial real pentru luna iunie 2012 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 101,4%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 122,6%, cu 1,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2012.

Potrivit statisticii, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna mai 2012 ca urmare a acordării de prime ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă) ori realizării de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost: cu 24,6% în fabricar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gospodăriile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru achiziția de electrocasnice – proiect la Guvern

HotNews acum 45 minute
Executivul pregătește un act anormativ prin care gospodăriile afectate de inundații să beneficize de un voucher de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice, a declarat luni premierul Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern. Măsura

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum o ora
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum o ora
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Veste bună pentru fermierii români afectaţi de fenomene meteorologice: Comisia europeană alocă 21,6 milioane de euro pentru sprijinirea acestora

Mediafax acum 30 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 3 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum o ora
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gândul Media Network, grupul de presă nr.1 din România

Cancan acum o ora
Grupul Gândul Media Network a devenit, duminică, 22 septembrie 2024, grupul de presă nr. 1 din România. Astfel, site-urile din cadrul grupului au înregistrat, în total, cel mai mare număr de clienți unici, devansând grupuri precum Digi România, Ring

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 3 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°