Şapte persoane, inclusiv atacatorul, au murit într-un atac armat duminică într-un templu sikh din Oak Creek (Wisconsin), în nordul SUA.
Potrivit poliţiei, patru persoane au fost împuşcate duminică dimineaţă în interior şi trei în afara unui templu din acest mic oraş de 35.000 de locuitori de la periferia Milwaukee, la nord de Chicago, de un bărbat înarmat care a deschis focul. În plus, trei persoane – bărbaţi adulţi – au fost transportate în stare critică la spitalul Froedtert din Milwaukee, a declarat o purtătoare de cuvânt a spitalului, citată de AFP, transmite Agerpres.
Un şef al poliţiei locale, Bradley Wentlandt, a declarat într-o conferinţă de presă că un poliţist a fost rănit de un bărbat ce a deschis focul, iar poliţistul “a replicat, împuşcându-l pe atacator”. Potrivit Milwaukee Journal Sentinel, citând un membru al comunităţii sikh, un bărbat alb de în jur de treizeci de ani ar fi autorul acestui atac armat. El ar fi început să tragă apropiindu-se de un preot aflat în afara templului. Comandouri de poliţie ar fi intrat apoi în templu şi au evacuat persoanele care nu au fost rănite.
Şapte persoane, inclusiv atacatorul, au murit într-un atac armat duminică într-un templu sikh din Oak Creek (Wisconsin), în nordul SUA.
Potrivit poliţiei, patru persoane au fost împuşcate duminică dimineaţă în interior şi trei în afara unui templu din acest mic oraş de 35.000 de locuitori de la periferia Milwaukee, la nord de Chicago, de un bărbat înarmat care a deschis focul. În plus, trei persoane – bărbaţi adulţi – au fost transportate în stare critică la spitalul Froedtert din Milwaukee, a declarat o purtătoare de cuvânt a spitalului, citată de AFP, transmite Agerpres.
Un şef al poliţiei locale, Bradley Wentlandt, a declarat într-o conferinţă de presă că un poliţist a fost rănit de un bărbat ce a deschis focul, iar poliţistul “a replicat, î