Hidroelectrica SA activează, din cauza secetei, clauza de forţă majoră în contractele de vânzare a energiei electrice, începând cu data de 7 august, ora 00.00, informează Euro Insol, administratorul judiciar al companiei, printr-un comunicat remis, luni, AGERPRES.
Ca urmare a activării „Clauzei de forţă majoră” în cadrul contractelor comerciale de vânzare a energiei electrice, compania va reduce livrările de energie, proporţional cu reducerea producţiei. Hidroelectrica SA va livra întreaga producţie proprie, proporţional, pe toate contractele aflate în derulare, folosind o „Cheie Matematică Unică Orară”, citează agenția din comunicatul Euro Insol.