Guvernatorul Băncii Centrale a Italiei, Ignazio Visco, a declarat că 'în acest moment' nu este necesar ca ţara să solicite ajutor de la fondurile europene, pentru a contracara costurile ridicate de finanţare.
Dacă Italia va avea nevoie în viitor de ajutor financiar va depinde de modul în care pieţele vor fi convinse că ţara a înregistrat progrese în depăşirea crizei financiare, ţine sub control cheltuielile publice şi elimină obstacolele în calea creşterii.
Într-un interviu acordat publicaţiei italiene "La Repubblica", Visco a estimat că anul viitor creşterea economiei italiene va fi destul de modestă.
Separat, un oficial guvernamental de rang înalt, Antonio Catricala, a declarat publicaţiei italiene "Corriere della Sera" că Italia va fi percepută ca "dezechilibrată' dacă va solicita ajutor financiar înaintea Spaniei, deoarece finanţele publice italiene sunt mult mai solide decât cele ale multor state.
Catricala a cerut reducerea impozitelor pentru familii şi mediul de afaceri şi îmbunătăţirea producţiei.
Luna trecută, Banca Centrală a Italiei şi-a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei italiene în acest an până la o scădere a Produsului Intern Brut de 2%, faţă de o scădere de 1,5% cât estima la începutul anului. De asemenea, Banca Italiei a estimat că rata şomajului va continua să crească la peste 11% anul viitor de la 10,1% în prezent.
Datoria publică a Italiei a urcat la 120,1% din PIB în 2011 şi ar urma să ajungă la 123,4% din PIB anul acesta, a anunţat guvernul în aprilie.
Analiştii avertizează că Italia, a treia mare economie a zonei euro, ar putea avea nevoie de asistenţă financiară, din cauza creşterii costurilor sale de creditare şi a adâncirii crizei din zona euro.
Sursa: Agerpres