Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune Nadia Comăneci despre succesul Sandrei Izbaşa

Publicat in Romania Libera, luni 6 august 2012 ·

Fosta gimnastă Nadia Comăneci a declarat, duminică seară, că Sandra Izbaşa a obţinut titlul olimpic datorită unor sărituri fără greşeală şi a precizat că România mai are şanse în concursurile de bârnă şi de sol de la JO, informează dolce-sport.ro, potrivit Mediafax.

"În momentul în care concurenţii îi înving pe cei care sunt favoriţi este fantastic. Se dovedeşte că nu mereu ceea ce este pe hârtie se şi întâmplă, iar Sandra a dovedit astăzi, a făcut două sărituri fără greşeală. Bellu şi Bitang sunt în gimnastică de foarte mulţi ani, ştiu să clădească un campion olimpic, probabil că ştiu cum să vorbească cu fetele ca să le aducă în formă la momentul potrivit şi nu irosesc timpul să facă ceva greşit. S-a dovedit acest lucru din cum au concurat fetele la concursul pe echipe, când au luat o medalie de bronz care mi se pare foarte strălucitoare. Avem şanse la bârnă, Cătălina Ponor, dacă decide să facă o coborâre mai nouă, pe care o are deja în buzunar. Avem bineînţeles din nou şanse la sol, cu Izbaşa şi cu Cătălina", a spus Nadia Comăneci la Dolce Sport.

Gimnasta Sandra Izbaşa a câştigat, duminică, medalia de aur, în finală la sărituri, a opta pentru delegaţia României, la Jocurile Olimpice de la Londra.

Sandra Izbaşa a intrat ultima în finala de la sărituri, având a doua notă în calificări. Izbaşa a fost notată în finală cu 15.383 la prima săritură şi cu 15.000, la cea de-a doua, iar cu media de 15.191 a obţinut medalia de aur, care este a opta pentru România la actuala ediţie a JO.

Pe podium au mai urcat Mc Kayla Maroney (SUA, 15.083) şi Maria Paseka (Rusia, 15.050).

Gimnasta română a mai cucerit o medalie la JO de la Londra, bronz, în competiţia pe echipe.

Sandra Izbaşa, în vârstă de 22 de ani, mai are în palmares încă un titlu olimpic, câştigat în 2008, la Bejing, la sol.

Celelalte finale individuale cu românce la start s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 46 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 25 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 30 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 46 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°