Costisitorul recensământ „din gură-n gură“, organizat de USL, este inutil: softul de evidenţă a persoanelor poate genera rapid numărul exact al românilor cu drept de vot şi nici nu poate fi denaturat.
USL merge mai departe cu planul prin care încearcă să "demonstreze" că numărul persoanelor cu drept de vot este cu mult mai mic decât cel în baza căruia s-a organizat referendumul din 29 iulie (18.292.514 alegători). Astfel, numărul celor care au venit la vot ar fi reflectat într-un procent de peste 51%, iar referendumul ar fi validat şi Băsescu demis. Ponta a anunţat că azi, în şedinţa de Guvern vor fi prezentate "actele normative necesare şi va fi pus în aplicare exact ceea ce Curtea Constituţională a solicitat".
Strategii USL nu au luat în calcul un element care le poate compromite toată opera: softul prin care este administrată baza de date a evidenţei persoanelor poate genera numărul exact al persoanelor cu drept de vot, fără a fi nevoie de un recensământ "peste gard". Însă, informaţiile generate de softul MAI nu pot fi deformate în interes de partid, accesarea datelor fiind securizată. De asemenea, diversiunea în care a fost folosit şeful Evidenţei Populaţiei, din MAI, chestorul Constantin Manoloiu, nu mai are nicio utilitate.
Baza de date, actualizată non-stop
Gabriel Berca, predecesorul lui Ioan Rus în funcţia de ministru de Interne, susţine că baza de date a ministerului este actualizată în permanenţă conform legii. "Sistemul de evidenţă informatizată a populaţiei este gestionat de serviciile din teritoriu, la nivel de municipii şi judeţe. Acestea sunt în subordinea administraţiei locale, fiind coordonate doar din punct de vedere metodologic de minister. Programul respectiv poate furniza, în baza codurilor numerice personale (CNP-uri), numărul total al persoanelor cu drept de vot", a declarat Berca, pentru "Adevărul". @N_