A treia ediţie a festivalului „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel" va avea loc anul acesta între 14 şi 20 august, în satele maramureşene Săpânţa şi Bârsana.
Organizatorii propun o „adunare interculturală de tradițiii țărănești", un melanj creativ de artiști străini, muzicanți locali și oameni obișnuiți care vor să se întoarcă pentru o vreme la viața simplă.
Pe parcursul celor şase zile, participanții se vor lepăda de obișnuințele urbane și vor trăi alături de săteni, implicându-se în treburile gospodărești.
Cine nu a pus vreodată mâna pe o coasă, nu a învârtit o roată de olar, n-a cioplit, n-a țesut și n-a făcut pâine și brânză în casă, acum are ocazia să învețe de la țărani cum se fac toate acestea.
CLICK PE POZE PENTRU FOTOGALERIE!
În fiecare seară, după terminarea muncii la câmp, a activităţilor din gospodărie şi a celor meşteşugăreşti, muzicienii români şi străini invitaţi la Săpânţa se vor întâlni cu muzicanţii locali la şezătorile din sat.
Împreună vor împleti cântece şi dansuri arhaice şi vor improviza melodii noi pe fondul muzicii tradiţionale româneşti şi a celei din regiunea de provenienţă a fiecărui artist. Anul acesta, la festival participă muzicieni din România și din Iran.
Festivalul a debutat în anul 2010 la inițiativa lui Peter Hurley, un irlandez stabilit în România în 1993 și îndrăgostit de tradițiile și valorile autentice ale satului românesc, pe care și-a propus să le promoveze în cadrul acestui proiect.
„Proiectul dorește să transmită noilor generații cunoașterea, dorul, harul și înțelepciunea învățate din moș-strămoși. Unii au remarcat că străinii valorează satul românesc mai mult decât românii. E firesc așa. Bunicul nostru a murit demult. Al vostru este încă viu. Până nu se duce, nu aveți cum să conștientizați pierderea!", explică Peter Hurley.
Scopul festivalului este p