Curtea Constituţională (CC) a revenit luni cu o adresă către Guvern, în care precizează că a solicitat Executivului listele electorale permanente în baza cărora s-a organizat referendumul din 29 iulie, transmite Mediafax.
"Având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media şi în conferinţa de presă a Guvernului României, care a avut loc în data de 3 august 2012, cu privire la datele solicitate Guvernului prin Adresa Curţii Constituţionale a României nr.5305 din 3 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale revine cu o adresă precizatoare", se arată într-un comunicat de presă de luni.
Iată documentul trimis la Guvern
În anexa ataşată comunicatului se arată că preşedintele Curţii, Augustin Zegrean – "având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media şi în conferinţa de presă a Guvernului" din 3 august, precizează că plenul CC " – a solicitat Executivului listele electorale permanente, actualizate conform dispoziţiilor articolului 17, alineatul 2, din Legea 3/2000, liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Confuzia privind solicitarea adresată Guvernului, în urma discuţiilor Curţii Constituţionale din 2 august, s-ar fi produs din cauza unei comunicări făcută de un judecător al Curţii, care i-ar fi dictat unui magistrat asistent cererea către Executiv, au declarat, luni, pentru Mediafax, surse oficiale.
Astfel, s-ar fi cerut Guvernului "actualizarea listelor" de alegători şi "nu listele electorale permanente actualizate", precizează sursele citate.
Curtea Constituţională a anunţat că s-a decis, vineri, preschimbarea termenului stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 12 septembrie în 31 august, în vederea asigurării soluţionării cu celeritate a cauzei.