Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fanii lui Lady Gaga, aşteptaţi în costume extravagante la concertul din Bucureşti

Publicat in Gandul, luni 6 august 2012 ·

Fanii de toate vârstele sunt aşteptaţi în costume cât mai extravagante la concertul pe care Lady Gaga îl va susţine la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, pe 16 august, informează organizatorii, Emagic, citaţi de Mediafax.

Pentru concertul de la Bucureşti, Lady Gaga îşi invită fanii de toate vârstele să dea frâu liber imaginaţiei şi să îmbrace costume dintre cele mai extravagante, oferindu-le şansa unui loc în "selectul" Monster Pit.

Show-ul lui Lady Gaga va fi unul cu adevărat grandios, acesta urmând să se desfăşoare pe una dintre cele mai impresionante scene din istoria muzicii. Cu o anvergură de aproximativ 150 de metri şi o înălţime de 26 de metri, întreaga construcţie stabileşte un nou record pe piaţa de concerte din România, aceasta fiind totodată, potrivit organizatorilor, cea mai mare scenă din lume construită vreodată pentru turneul unui artist.

Întregul amplasament este conceput sub forma unui castel gotic, cu turnuri, sculpturi şi capcane medievale, după cum însăşi Lady Gaga şi l-a imaginat, designul final fiind realizat de propria echipă a artistei, Haus of Gaga. Scena va avea şi o pasarelă lungă de aproximativ 120 de metri, construită sub forma unui semicerc care va delimita zona Monster Pit de Gazonul A.

Brăţările de acces în Monster Pit vor fi distribuite chiar de membrii echipei artistei, în după-amiaza concertului. Astfel, cei mai înfocaţi fani, în special posesori de bilete pe gazon, care se vor îmbrăca extravagant, după modelul idolului lor, vor avea şansa să urmăreasca concertul lui Lady Gaga chiar din Monster Pit.

Detalii suplimentare despre criteriile de selecţie şi accesul în Monster Pit sunt disponibile pe site-ul ladygaga.com">www.ladygaga.com.

Biletele pentru concert pot fi achiziţionate atât online, de pe www.MyTicket.ro, cât şi din reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminesc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Consiliul Uniunii Europene sancţionează persoane şi entităţi pe care le acuză de „destabilizarea” Republicii Moldova

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul UE a anunţat marţi impunerea de sancţiuni europene împotriva a şapte persoane şi trei entităţi pe care le consideră „responsabile pentru acţiuni care urmăresc destabilizarea” democraţiei în

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum o ora
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°