Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Mizez pe o creştere cu cel puţin 300.000 de electori în urma actualizării listelor

Publicat in GAZETA de SUD, luni 6 august 2012 ·

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat sâmbătă că mizează nu pe o reducere, ci pe o creştere cu cel puţin 300.000 a numărului cetăţenilor cu drept de vot la data de 29 iulie, dacă guvernul va face corect şi legal actualizarea listelor electorale.

„Paradoxul este că va fi un număr de electori mai mare. Datorită celor care au împlinit 18 ani, sunt mai mulţi decât cei care au decedat în acest interval. Bun, deci surprizele vor fi mari dacă actualizarea se face corect. Eu mizez pe o creştere a numărului de electori, cetăţeni români cu drept de vot, indiferent unde s-ar afla ei, cu cel puţin 300.000“, a afirmat Băsescu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la sediul său de campanie, adăugând că aceasta ar însemna un procent şi mai mic de participare la referendum.

De asemenea, el a făcut un apel la premierul Victor Ponta, ministrul de interne, Ioan Rus, secretarul de stat pentru administraţia locală, Victor Paul Dobre, şi la chestorul-şef de la Evidenţa Populaţiei să facă în mod legal actualizarea listelor electorale, aşa cum a cerut Curtea Constituţională prin adresa transmisă guvernului pe 3 august, nu să facă un recensământ abuziv. „Orice altă abordare în raport cu solicitarea CC înseamnă mistificare, fals, abuz (...) Deocamdată, nu a început această mistificare, e doar anunţată public. Eu sper că oamenii aceştia îşi vor reveni în ceea ce priveşte legalitatea pentru că legea ne spune cum se actualizează listele“, a subliniat Băsescu.

El a arătat că, potrivit legii, actualizarea listelor electorale se face prin contactarea de către guvern a instituţiilor, nu prin „numărători pe coclauri şi prin vecini, apelând la nea Vasile şi la nemţi“, aşa cum a afirmat ministrul de interne.

„Actualizarea nu se face trimiţându-l pe nea Vasile, potrivit legii. L-aţi văzut pe ministrul Rus, responsabil de cifra care se transmite înainte de începerea re

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°