Spania poate fi ajutată o vreme; problemele sale nesfârșite reprezintă însă o lecție extrem de usturătoare pentru toată zona euro

Cele mai cumplite coșmaruri sunt cele din care nu reușești să te mai trezești. Nimeni nu știe asta mai bine decât Spania. A trecut un an de când costurile de împrumut ale guvernului de la Madrid au atins o valoare-record, urmare a răspândirii epidemiei financiare din Grecia, Irlanda și Portugalia. Apoi, după intervenția băncii centrale și promisiunile reformiste ale executivului, lucrurile s-au mai calmat. De atunci, Spania s-a ținut de cuvânt în mai tot ce a spus: guvernul lui Mariano Rajoy a tăiat cheltuielile bugetare, a liberalizat piața muncii, a participat fără rețineri la summiturile tensionate de la Bruxelles și a obținut 100 de miliarde de euro pentru a mai ușura povara băncilor cu probleme. Deși s-a dovedit atât de ascultătoare și a îndurat atâtea chinuri, Spania nu reușește să înlăture ghinionul care s-a abătut asupra sa. Pe 25 iulie, dobânda la obligațiunile pe zece ani a atins o cifră de neimaginat până acum - 7,75%, iar la cele pe doi ani a trecut de pragul de 7%, ceea ce i-a făcut pe investitori să înceapă să se îngrijoreze că acordarea unui pachet de salvare va deveni iminentă în curând. Ori asta, ori chiar falimentul de țară.

Coșmarul iberic este simptomatic pentru boala întregii zone euro. Lunile trec, iar criza se adâncește. Liderii europeni cer lumii să aibă încredere că vor reuși să ia măsurile necesare pentru salvarea monedei unice. Spun că mai au nevoie de timp. Au o sarcină atât de grea încât nimeni nu îndrăznește să îi apostrofeze. Doar că încrederea oamenilor scade pe măsură ce aceiași lideri se retrag treptat în castelele medievale proprietate-personală și în vilele luxoase de pe plajă pentru a-și petrece relaxați concediile de vară.

Regiunile, capul răutăților

Situaț