Articol apărut în Dilema, nr. 287, 31 iulie-6 august 1998
În limba franceză, de unde românii au preluat cuvîntul, vacanţă este derivat din vacant al cărui etimon latin este vacans, -antis, participiul prezent al verbului vacare care înseamnă "a fi vid", "a fi gol".
În vara lui 1982, la 2 Mai, am petrecut trei sferturi de oră în privata Tudoriţei. Principalul merit al Tudoriţei era că prăjea bine peştele şi cartofii şi că făcea ardei umpluţi gustoşi. Al doilea merit al ei era că, fiind murdărică, nu impunea chiriaşilor ei nici o constrîngere. La Tudoriţa puteai să faci tot ce vrei. Vă rog să vă închipuiţi douăzeci de chiriaşi sezonieri, patruzeci de oi, doi măgari ¬ mama şi fiul ¬ şi proprietarii trăind într-o libertate şi o devălmăşie perfectă. Expresia apoteotică a lipsei de reguli era însă privata, probabil cea mai precară retirată din sat. Acolo intrai numai cînd nu aveai încotro şi încercai să ieşi cît poţi de repede.
În după-amiaza zilei cînd am stat trei sferturi de oră în privata Tudoriţei ploua cu broaşte. Era a treia zi cînd ploua aşa. Toate hainele noastre erau ude şi nu aveam unde să le uscăm. La risipeam prin camere, sporind umezeala, camere unde chirpiciul puţea mut. Noi stăteam pe prispă, beam votcă, fumam ţigări Bega, ne uitam la ploaie... Eram tineri şi totuşi trişti.
În momentul cînd mi s-a părut că ploaia s-a domolit puţin, mi-am luat umbrela şi am plecat "acolo". Am pus umbrela pe acoperişul din azbest ondulat şi am închis uşa cuviincios. În clipa care a urmat s-a produs o rupere de nori. Numai un nebun sinucigaş ar fi ieşit afară. Aşa că am rămas în privată, modest, privind prin crăpăturile din uşă prăpădul de afară. Un minut, două, trei... După vreo cinci, m-am pomenit cu un gînd care mi-a străpuns creierul, PE BANII MEI!!! Nu l-am înţeles prea bine. A revenit formulat mai clar ADICĂ EU PLĂTESC CA SĂ STAU AICI?! Şi a tot
