Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PREŢURILE LOCUINŢELOR au atins NOI MINIME în luna iulie. Cât costă un apartament în principalele oraşe ale României

Publicat in Gandul, luni 6 august 2012 ·

Preţul mediu al locuinţelor scoase la vânzare în Bucureşti şi în alte cinci oraşe mari din România s-a redus cu 1,2% în lunia iulie faţă de iunie, cea mai mare scădere înregistrată în acest an, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut media este cu 5% mai mică, informează Mediafax, citând date imobiliare.ro.

Astfel, a fost atins un nou prag minim de la începutul crizei imobiliare până în prezent, atât la nivel naţional, cât şi în Capitală. Panta descendentă este resimţită la nivelul marilor oraşe analizate, cu excepţia Braşovului, unde a fost înregistrată o evoluţie atipică. Excepţii sporadice mai sunt întâlnite doar la anumite subcategorii de apartamente, se arată într-un comunicat al portalului imobiliar.

"Tensiunile majore din ultima perioadă amplificate de creşterea cursului valutar au făcut ca interesul populaţiei pentru investiţii de amploare să scadă. Nici proprietarii nu au reacţionat suficient, în ciuda faptului că pe destul de multe segmente au fost atinse preţuri minime record în iuie. Totuşi, ritmul de ieftinire a apartamentelor nu a compensat scăderea apetitului pentru achiziţii din partea cumpărătorilor", a declarat, în comunicat, Adrian Erimescu, directorul general al imobiliare.ro.

În Bucureşti, preţul mediu pentru luna iulie a atins o valoare medie de 1.125 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi, în scădere cu 0,6% faţă de luna precedentă. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele din Bucureşti sunt în prezent cu 3,2% mai ieftine. Valoarea actuală este cea mai mică valoare atinsă în Bucureşti, din 2008 încoace. Chiar dacă, tendinţa de scădere din ultimele treizeci de zile a fost mai accentuată pe segmentul vechi, aceasta a fost resimţită şi pe cel nou.

La apartamentele vechi din Bucureşti, preţul mediu ajuns la 1.048 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 1,3% sub valoarea lunii iunie şi cu 5,2

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 6 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 9 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 6 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 8 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 9 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 7 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 8 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 9 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 9 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°