Absurdistan. Un nume tocmai bun pentru țara noastră. Și mai plătim și o groază de bani ca să trăim în ea! Politicienii sunt imorali, nesimțiți și fură! Credeam asta. Credeam și că există excepții, oameni care au un oarecare simț al măsurii.
Astăzi, joi, 2 august, nu mai știu ce să mai cred. Amânarea deciziei asupra validării sau invalidării referendumului depășește în mizerie chiar și încercarea de a vopsi în culori legale plagiatul lui Ponta. Cum să te prefaci că vezi alb acolo unde este negru? Listele electorale există. Pe baza lor s-a votat. Numărul votanților nu a depășit 50% + 1. Punct. Nu există nuanțe. Este o chestiune de Da sau Nu. De Zero sau Unu. Nu-i nimic de dezbătut aici. Doar de constatat. Cum să refaci listele după ce s-a desfășurat votul???
Rezultatul referendumului este legat de listele de alegători pe baza cărora s-a desfășurat. Alte liste înseamnă alt proces de votare. O altă situație. Schimbarea listelor - dacă era oportună - trebuia decisă ÎNAINTE de procesul de votare. Nu DUPĂ!!! Și trebuia făcută chiar de către cei care au organizat alegerile. Cum să explici evidența? Evidența nu trebuie argumentată, ci doar constatată.
La fel ca situația actuală a țării acesteia, deja izolată și aruncată douăzeci de ani înapoi, în vremurile de glorie ale lui Ion „Ilici“ Iliescu. Nu pot să-l ascult pe Ponta care-mi spune că mi-e cald atunci când îmi clănțăne dinții de frig. Nici pe Antonescu, care susține că dorm și visez după ce m-am ciupit de zece ori ca să fiu sigur că ce se întâmplă este de-adevăratelea.
Acest text - publicat într-o revistă economică - nu este despre politică. Nu face jocul niciuneia dintre forțele care-și dispută „domnia“ asupra teritoriului românesc. Este doar despre adevăr. Și despre bani. Banii mei, ai cititorilor, ai celor ce încearcă să-și croiască drum prin jungla de zi cu zi prin muncă cinstită. @N