* Geta Murgu, fostă Ţancoi, patroana Agenţiei de Turism "Valena Tour", a încasat de la un brăilean contravaloarea unui sejur în staţiunea Albena, Bulgaria * împreună cu soţia şi cei doi copii, de 8 şi de 4 ani, clientul a plecat să-şi petreacă concediul la hotelul "Oasis" din Albena, însă, ajuns acolo, a constatat că patroana nu virase banii, iar rezervările fuseseră anulate * "Valena Tour" era în faliment din 2009, astfel că inculpata nu avea dreptul să folosească ştampila firmei
În loc de vacanţă de vis, o familie din Brăila a avut parte de zile de coşmar, după ce a plătit un sejur într-o staţiune din Bulgaria şi a trebuit să facă cale-ntoarsă, pentru că firma de turism i-a tras ţeapă. După un an de la incident, patroana agenţiei de turism "fantomă", Geta Murgu, fostă Ţancoi, a fost pusă sub învinuire şi trimisă în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Audiată fiind, aceasta a dat vina pe "neseriozitatea operatorului din Bucureşti", adică firma intermediară cu care avea contract pentru revânzarea serviciilor turistice. În realitate însă, Geta nici nu virase banii încasaţi de la clienţi. În loc de cazare la hotelul "Oasis", ţeapă de 1.500 de lei
Totul a început în luna februarie anul trecut, când Mihai Ciprian T. s-a decis să-şi petreacă concediul de odihnă împreună cu familia în staţiunea Albena, din Bulgaria. Convinsă că a făcut alegerea corectă, soţia lui Mihai, Oana, a mers pe Calea Călăraşilor, aproape de restaurantul "Majestic", unde se afla o agenţie de turism cu sigla "Valena Tour".
Acolo, a discutat cu Geta Murgu, optând în final pentru rezervarea unui sejur la hotelul "Oasis" din staţiunea Albena, din Bulgaria, în regim "all inclusive", pentru perioada 2-7 iulie 2011. Costul sejurului a fost fixat de către patroana agenţiei de turism la suma de 1.500 de lei, rezervarea privindu-i pe soţii Oana şi Mihai T.