Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opozantul lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, acuză autorităţile ruse că îl spionează

Publicat in Romania Libera, marți 7 august 2012 ·

Avocatul rus Aleksei Navalnîi, unul dintre principalii opozanţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat luni că a descoperit microfoane ascunse în pereţii sediului asociaţiei sale anticorupţie din Moscova şi a acuzat autorităţile că îl spionează, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Acest avocat şi blogger a anunţat într-un mesaj postat pe contul său de Twitter că nişte colegi de-ai săi au descoperit un dispozitiv de ascultare, după ce au scanat cu ajutorul unor detectoare speciale pereţii biroului în care funcţionează Asociaţia Rospil.

Navalnîi a publicat pe site-ul său mai multe fotografii în care apare ceea ce pare să fie un microfon negru, legat la un fir roşu şi unul alb, ascunse de-a lungul unui perete.

"Iată-le, (acestea sunt) microfoanele ascunse de către agentul ceh (Aleksandr) Bastrikin", a scris Navalnîi în mesajul postat pe Twitter, referindu-se la directorul Comitetului de anchetă al Rusiei, echivalentul poliţiei federale americane, FBI.

La sfârşitul lui iulie, Navalnîi l-a acuzat pe Bastrikin, în baza unor documente, că are interese financiare şi imobiliare personale în Cehia. Bastrikin a dezminţit aceste acuzaţii.

Un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Interne a declarat pentru agenţia Itar-Tass că poliţia efectua verificări la faţa locului, în urma anunţului lui Navalnîi.

În iunie, opozantul a anunţat că i-a fost piratat contul de Twitter, acuzând Comitetul de anchetă din Rusia, care efectuează investigaţii împotriva sa, că se află la originea acestei operaţiuni.

Săptămâna trecută, Comitetul de anchetă l-a inculpat pe Navalnîi pentru "deturnare la scară largă", o infracţiune pentru care acesta riscă până la zece ani de închisoare. Navalnîi a acuzat puterea că a ordonat această procedură împotriva sa.

Aleksei Navalnîi a devenit cunoscut prin intermediul unui blog şi unui site foarte populare în ca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 29 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 8 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 13 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 54 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 47 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 29 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°