Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Monitorul Oficial a publicat eroarea materială transmisă luni de CCR

Publicat in Romania Libera, marți 7 august 2012 ·

UPDATE: Monitorul Oficial a publicat, marţi după-amiază, eroarea materială transmisă luni de Curtea Constituţională a României, relateaza Hotnews.

Monitorul Oficial a publicat erata trimisă de CCR după ce PDL a anunţat că a depus plângeri penale împotriva secretarului general al Guvernului, Ioan Moraru, şi a directorului general al Monitorului Oficial, Adriana Costescu, pentru abuz în serviciu.

Pe de altă parte, asta nu înseamnă că Monitorul Oficial nu a săvârşit un abuz în contextul în care CCR a cerut publicarea eratei înca de luni, iar MO a binevoit să faca această rectificare abia marţi.

_ _ _

Monitorul Oficial, preluat de premierul Victor Ponta in subordinea sa, refuza să publice eroarea materială transmisă luni de CCR. Fraza-cheie din decizia Curţii Constituţionale a României privind cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, care trebuie luaţi în calcul la stabilirea cvorumului la referendumul pentru demiterea presedintelui, a dispărut din Monitorul Oficial.

Scopul refuzului: continuarea numararii populatiei pentru modificarea listelor electorale, cum de altfel a recunoscut astazi noul ministru de Interne, Mircea Dusa. Iata ca ce a refuzat sa faca ex-ministrul Ioan Rus (si-a dat demisia pentru ca nu a vrut sa continue "mini-recesamantului" pentru a nu savarsi ilegalitati) a acceptat Mircea Dusa.

In cursul zilei de luni, Curtea Constitutionala a Romaniei a trimis catre Guvern, in subordinea caruia se afla acum Monitorul Oficial, solicitarea de corectare a "erorii materiale", dar premierul Victor Ponta, printr-un ordin verbal, a blocat publicarea ei, sustin surse guvernamentale.

Motivul: odata cu publicarea in Monitorul Oficila a acestei"erori", guvernamentalii nu mai pot continua operatiunea nationala de taiere de pe liste a cetatenilor romani cu drept de vot care muncesc sau domiciliaza in strainatate fara a comite

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Consilier al guvernatorului BNR, despre criptomonede: „Bogăția asta vine numai de la cei care pierd”

HotNews acum 25 minute
Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, a vorbit, la Digi24, despre mirajul îmbogăţirii în urma investiţiilor în criptomonede, el arătând că într-un astfel de sistem, pentru ca unii să se îmbogăţească, a

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 2 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum 13 minute
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Inundaţii în judeţul Galaţi. Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor

Mediafax acum 59 minute
Pompierii din Botoşani şi jandarmii gălăţeni au dăruit jucării copiilor din comuna gălăţeană Slobozia Conachi, afectată de inundaţii. Pe lângă mâncare, apă şi îmbrăcăminte au nevoie de gesturi care să-i ajute să uite clipele trecute şi să-i facă să

Bătaie între două familii din Pantelimon, mutată din stradă în spital. Distrugeri provocate în camera de gardă

Ziare.com acum o ora
Două familii din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, s-au luat la bătaie, membrii acestora provocându-şi reciproc răni, iar scandalul a continuat la un spital din Capitală, unde răniţii au ajuns, iar rudele acestora au venit cu obiecte contondente. În

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 2 ore
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 2 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 7 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Vremea

București
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

25°
sâm.

16°/25°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°