Prelungirea crizei politice aduce nori negri asupra economiei româneşti, care pare a fi scoasă de pe agenda Guvernului, deşi delegaţia FMI se află pe plaiurile mioritice.
Delegația FMI se află la București pentru discuții cu Guvernul, însă incertitudinea politică își va pune amprenta asupra negocierilor, cele mai importante decizii urmând a fi, cel mai probabil, amânate. Cea de-a șasea vizită a delegației Fondului Monetar Internațional a fost deja amânată cu o săptămână din cauza situației politice, mai exact a referendumului din 29 iulie. Inițial, delegația condusă de olandezul Erik de Vrijer trebuia să ajungă la București pe 24 iulie, dar a venit doar în ultima zi a lunii trecute. Cel mai probabil, misiunea FMI se va încheia mai curând decât se credea sau va fi doar o vizită de curtoazie, întrucât decizia Curţii Constituţionale blochează timp de mai bine de o lună scena politică din România.
Analiştii chestionaţi de Capital au previziuni sumbre în ceea ce priveşte evoluţia economică a ţării şi prevăd un trai îngreunat pentru români, mai ales pentru cei care au credite contractate în valută. Moneda naţională se va deprecia considerabil în următoarea perioadă, în condiţiile prelungirii incertitudinii politice, la 5-5,5 lei pentru un euro şi la peste 4 lei pentru un dolar american. Şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, crede că perspectivele economiei globale sunt negative, iar „această evoluţie, suprapusă persistenţei tensiunilor politice interne generează ieşiri nete de capital cu impact nefavorabil asupra cursului de schimb“. Şeful băncii centrale spunea, cu puţin înainte de decizia Curţii Constituţionale, că „o clarificare, o detensionare a situaţiei politice interne ne-ar ajuta foarte mult şi ar mări încrederea investitorilor“.
Acum, însă, zarurile sunt aruncate. „Nimănui nu-i convine această prelungire a crizei până la mijlocul lui septembr