În mod semnificativ, Marius Chivu, unul dintre cei mai talentaţi cronicari literari ai generaţiei (încă) tinere din România de azi, a ales să debuteze editorial ca beletrist. Mai întâi în volume colective (cu o proză „holbaniană“ în Poveşti erotice româneşti, Editura Trei, 2007) şi în calitate de coordonator şi co-autor (fermecătoarea Carte cu bunici, Humanitas, 2007), mai nou – ca autor al unui spectaculos album ilustrat despre propria călătorie în Himalaia (Trei săptămâni în Himalaia, Humanitas, 2011) şi – încă o surpriză! – ca autor al volumului de versuri Vântureasa de plastic, pe care îl putem considera, cu adevărat, un debut editorial deplin. O asemenea disponibilitate auctorială multiplă trădează sensibilitatea intelectuală a unui iubitor de lucruri autentice şi frumoase, fapt vădit inclusiv din eleganţa şi naturaleţea cultivată a comentariilor sale de carte, racordate la spiritul „dilematic“ al revistei al cărei redactor este. Sensibilitate artistă şi autenticitate afectivă: sunt trăsături ce se regăsesc, din plin, şi în Vântureasa de plastic, o carte însoţită de ilustraţiile estet-suprarealiste ale lui Dan Stanciu, unde Marius Chivu foloseşte poezia pentru a îmblânzi şi pentru a da corp unei experienţe personale dramatice. Spitalizarea, apoi recuperarea chinuitoare, acasă, a mamei „înjumătăţite“ de o hemipareză stângă, alcătuiesc trama unei istorii poetice segmentate în secvenţe fără majuscule şi titlu, care „agaţă“ din loc în loc privirea cititorului prin cuvinte sau expresii „cheie“, bolduite (în fapt: titluri mascate, coborâte în corpul textelor). Asemenea volume-ecorşeu în care este monografiată boala cuiva apropiat s-au mai scris, desigur, inclusiv în poezia românească a ultimelor decenii, de la Sora mea de dincolo a consacratei Ileana Mălăncioiu la Divina tragedie a debutantei Medeea Iancu (poate şi în anumite poeme al