În mod semnificativ, Marius Chivu, unul dintre cei mai talentaţi cronicari li­te­rari ai generaţiei (încă) tinere din România de azi, a ales să debuteze edi­to­rial ca beletrist. Mai întâi în volume co­lective (cu o proză „holbaniană“ în Po­veşti erotice româneşti, Editura Trei, 2007) şi în calitate de coordonator şi co-autor (fermecătoarea Carte cu bunici, Huma­ni­tas, 2007), mai nou – ca autor al unui spectaculos album ilustrat despre pro­pria călătorie în Himalaia (Trei săptămâni în Himalaia, Humanitas, 2011) şi – încă o surpriză! – ca autor al volumului de ver­suri Vântureasa de plastic, pe care îl putem considera, cu adevărat, un debut editorial deplin. O asemenea dis­po­ni­bi­li­ta­te auctorială multiplă trădează sensi­bilitatea intelectuală a unui iubitor de lucruri autentice şi frumoase, fapt vădit in­clusiv din eleganţa şi naturaleţea cul­ti­vată a comentariilor sale de carte, racor­date la spiritul „dilematic“ al revistei al cărei redactor este. Sensibilitate artistă şi autenticitate afectivă: sunt trăsături ce se regăsesc, din plin, şi în Vântureasa de plastic, o carte însoţită de ilustraţiile estet-suprarealiste ale lui Dan Stanciu, unde Marius Chivu foloseşte poezia pentru a îmblânzi şi pentru a da corp unei experienţe personale dramatice. Spi­talizarea, apoi recuperarea chi­nui­toare, acasă, a mamei „înjumătăţite“ de o hemipareză stângă, alcătuiesc trama unei istorii poetice segmentate în sec­ven­ţe fără majuscule şi titlu, care „agaţă“ din loc în loc privirea cititorului prin cuvinte sau expresii „cheie“, bolduite (în fapt: titluri mascate, coborâte în corpul textelor). Asemenea volume-ecorşeu în care este monografiată boala cuiva apro­piat s-au mai scris, desigur, inclusiv în poezia românească a ultimelor decenii, de la Sora mea de dincolo a consacratei Ileana Mălăncioiu la Divina tragedie a de­butantei Medeea Iancu (poate şi în anumite poeme al