Valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România a atins nivelul de 2,77 miliarde lei la preţ de distribuţie în al doilea trimestru al anului 2012, în creştere cu 4,4% comparativ cu trimestrul al doilea 2011, conform rezultatelor din luna iunie ale studiului Pharma & Hospital Report, realizat de Cegedim Romania.
Petru Crăciun, director general Cegedim România, a declarat: "Reducerea serioasă a creşterii pieţei în lei, dublată de uşoara scădere în volum, arată primul impact semnificativ al măsurilor de implementare ale taxei claw-back: accentul este deplasat forţat dinspre vânzări către profitabilitate pentru majoritatea companiilor. Chiar dacă - pe termen scurt - se va reuşi temperarea dezechilibrului bugetar, problemele privind disponibilitatea şi accesibilitatea multor medicamente vor continua să se agraveze, atât din cauza suprataxării, cât şi din cauza deteriorării cursului de schimb. Prognoza la nivelul anului 2012 rămâne pe creştere cu 8,9% în lei, însă ea poate fi infirmată cu destulă uşurinţă în ambele sensuri: fie o creştere mai mare, datorită nevoilor ridicate de tratament, fie o creştere redusa sau scădere datorită volatilităţii şi incertitudinilor de pe piaţă".
Medicamentele pe bază de reţetă (Rx) din farmacii au atins o valoare de 2 miliarde lei, în creştere cu 3,2%. Medicamentele fără prescripţie (OTC) au atins o valoare de 0,38 miliarde lei, în creştere cu 7,0%, iar segmentul de spital a atins 0,39 miliarde lei, în creştere cu 7,9% faţă de trimestrul 2/2011.
Comparativ cu ritmurile de creştere din ultimele 5 trimestre, în trimestrul 2/2012 se remarcă o scădere nesemnificativă în unităţi (-0,5%), o uşoară creştere în zile de tratament (1,8%) şi în valoare în lei (4,4%).
Piaţa are de suferit în continuare, ca urmare a măsurilor de scădere a susţinerii publice şi de prelungire a termenelor de plată, numai o parte di