Călătorind împreună, însoţindu-se la drum, poposind în aceleaşi staţii, întâl­nin­du-se şi asumându-şi aceleaşi etape, episoade şi scenarii mitologice, micile di­vinităţi şi eroii călători au redus din ce în ce mai mult graniţele lumii căreia îi apar­ţinea fiecare, au acceptat să se schim­be, privindu-se în imaginea celui­lalt, ca într-o oglindă care impunea o nouă normă. Reluarea în diferite centre ur­bane a unor secvenţe mitologice care păreau a fi asemănătoare, adaptarea lor una la cealaltă, dar şi la specificitatea lo­cu­lui au făcut să apară o mitologie de a doua generaţie, o mitologie a persona­je­lor secundare, în care „confuzia“ şi „com­ple­tarea“ mitemei epice iniţiale nu mai era considerată o abatere de la normă, de la rigorile cultice. În noua mitologie, popu­lată cu eroi, semizei şi zei străini, a căror divinitate era greu de dovedit, dar şi de contestat, ierarhia şi codurile de legi erau fluide, în permanentă schim­ba­re. Zeii supremi, zeii de primă mărime ai panteonului nu îşi mai exercitau pe de-a întregul funcţia dominatoare şi nu mai pedepseau abaterea, încuviinţând ast­fel rescrierea scenariilor mitologice.

Uneori, micile zeităţi, noii veniţi sunt chiar adoptaţi cu entuziasm. Ei permit analogiile, lasă să fie modelate unele episoade din propria lor existenţă mitică şi aproape consimt să li se schimbe nu­me­le sau măcar să primească vreun epi­tet, un nou atribut, un animal simbolic sau un loc pe care să-şi aşeze sanc­tua­rul. Li s-a mai întâmplat asta în multele lor călătorii şi opriri. Schimbarea e în­­săşi esenţa existenţei lor mitologice. Per­mit modificarea secvenţei naşterii, a fap­te­lor lor de zei, a înrudirilor, prieteniilor şi infidelităţilor, a felului de a se îm­­bră­ca şi de a-şi purta firea. Cu toate aces­tea, rămân şi îşi continuă călătoria. Sunt mereu luaţi către următoarea desti­na­ţie. Nomadismul le conferă perenitate, o