Grădina Zoologică din Tasmania, Australia, a fost vandalizată de câţiva indivizi necunoscuţi care au pătruns în incintă, joi noaptea, au ucis peste zece păsări şi au deschis 30 de cuşti, eliberând mai multe animale pe cale de dispariţie, scrie CNN.
Vineri dimineaţă, când a ajuns parcul zoologic pe care îl deţine împreună cu fiica sa, Richard Warren a găsit păsările moarte, cu capetele smulse sau zdrobite, şi mai multe cuşti deschise, din care au dispărut cinci dihori marsupiali cu coada tărcată, o felină carnivoră australiană şi trei papagali din specii rare.
Grădina Zoologică din Tasmania este specializată în protecţia speciilor pe cale de dispariţie, iar animalele de acolo sunt incluse într-un program de reproducere în captivitate.
Incidentul de acum va îngreuna eforturile familiei Warren de înmulţi efectivul de exemplare rare. În plus, atacul este şi o grea lovitură financiară pentru administratorii locaţiei, care nu beficiază de finanţare din partea statului şi vor fi nevoiţi să suporte singuri costurile de 2.000 de dolari australieni (aproximativ 1.700 de euro) pentru înlocuirea exemplarelor ucise cu unele noi, care să asigure perpetuarea speciilor respective.
Totuşi, Richard Warren şi-a exprimat bucuria că atacatorii nu au apucat să elibereze diavolii tasmanieni aflaţi la Zoo, specie aproape dispărută din natură. Majoritatea diavolilor tasmanieni trăiesc, în prezent, în captivitate.
“O mare parte din animalele de aici se află în captivitate dintr-o anumită cauză. Pentru că nu ar putea supravieţui pe cont propriu”, a explicat Warren, care şi-a petrecut ultimele zile căutând prin împrejurimi animalele eliberate, în speranţa că va recupera o mare parte din ele.
Grădina Zoologică din Tasmania, Australia, a fost vandalizată de câţiva indivizi necunoscuţi care au pătruns în incintă, joi noaptea, au uci