Singura reprezentantă a judeţului Giurgiu la Jocurile Olimpice de la Londra, Viorica Ţigău, a ratat marţi, 7 august, calificarea în finala probei de săritură în lungime.
Sportiva cu dublă legitimare (CS Olimpia Bucureşti şi CSM Giurgiu) a reuşit să sară 6,21 metri, rezultat cu care a ocupat poziţia a 12-a în Grupa Semifinală B şi locul 23 la general.
Aflată la cea de-a treia olimpiadă din carieră, atleta care va împlini 33 de ani pe 12 august a evoluat cu trac, nereuşind să se concentreze decât la prima săritură.
Următoarele două, cu ajutorul cărora cea poreclită „Pisica”şi-ar fi putut îmbunătăţi rezultatul, au fost declarate depăşite după ce reprezentanta României a călcat pragul în momentul desprinderii de la sol.
În urmă cu patru ani, la Beijing, Viorica Ţigău a ratat de asemenea accederea în finala probei de „lungime” cu un rezultat mult mai bun (6,44 metri).
Interesant este faptul că acel rezultat i-ar fi adus acum o calificare în ultimul act al competiţiei.
Cel mai bun rezultat al sportivei legitimate la CS Olimpia Bucureşti şi CSM Giurgiu - locul 10 - rămâne cel de Sydney (2000), la heptatlon.