Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, pe ultimele locuri în Europa la compensarea medicamentelor

Publicat in Antena 3, marți 7 august 2012 ·

România se află pe ultimele locuri în Europa la sprijinul pe care statul îl acordă pacienţilor care au nevoie de medicamente, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Astfel, românii sunt nevoiţi să acopere 40% din costul medicamentelor.

Conform OECD Health Data 2010, în Olanda pacienţii plătesc doar 0,7% din valoarea medicamentelor, francezii 1,2%, iar nemţii 5,4%.

România se află într-o situaţie mai bună decât Bulgaria, unde pacienţii sunt nevoiţi să plătească mai bine de 70% din costul medicamentelor, dar mult mai rea decât media europeană de 20%, proporţie plătită de pacienţi din preţul medicamentelor.

"În ţara noastră compensarea medicamentelor este făcută de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate doar la nivelul celui mai ieftin medicament generic. Medicamentele originale care nu au generice sunt compensate în cuantum de 2%-50% pentru listele A şi B - unde sunt incluse cele mai multe boli, şi 100% pentru listele C - unde sunt incluse şi tratamentele pentru cele mai grave boli (bolile cronice, programele naţionale)", precizează Cristian Luţan, director executiv adjunct ARPIM, potrivit Agerpres.

Judeţele au dificultăţi în ceea ce priveşte alocarea la timp a bugetelor necesare iar, în final, pacientul rămâne pe lista de aşteptare o perioadă mult prea mare, fapt care îi poate pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa, subliniază ARPIM.

România este printre ultimele locuri şi la procentele alocate din PIB sănătăţii - 3,84%, cu mult sub media europeană, care este de 9%.

"România este printre ţările cu cea mai mică alocare procentuală din PIB din Europa. Sistemul de sănătate are nevoie la acest moment atât de finanţare, cât şi de un control eficient al cheltuielilor. Din păcate, sănătatea este privită ca o c

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 35 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 12 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°