Efortul de rescriere şi reinterpretare a istoriei, mai ales în zonele contaminate de propaganda istorică a regimurilor comuniste, este departe de a-şi fi secat (re)sursele.

Mark Solonin pare a fi un istoric rus cu mult nerv şi tupeu, pe măsură ce efortul său istoriografic merge în direcţia dă­râ­mării miturilor construite cu multă migală de istoricii-propagandişti sovietici de-a lun­gul unor bune decenii (după 1945 până prin anii 1980). Efortul acestora din urmă – ştim bine cum istoricii în timpul re­gimurilor comuniste nu scriu de capul lor şi au nevoie să le fie trasate direcţii clare de cercetare – s-a concentrat asupra gă­sirii unor justificări plauzibile pentru de­zastrul militar suferit de Armata Roşie în vara anului 1941. Mark Solonin a publicat volumele Pe aerodromurile ce par ador­mi­te (2006), 25 iunie: inconştienţă sau agresiune? (2007) sau Istoria falsă a Ma­relui Război (2008). Nu am fi crezut că în Rusia lui Putin, care pune atât de mult ac­centul pe amalgamarea tradiţiilor im­pe­riale (indiferent dacă sunt sovietice sau ţariste, peu importe, atât timp cât îl le­gi­timează pe Putin), a subzistat o astfel de libertate de expresie care atacă în plin toc­mai sistemul de mistificare care stă la baza unor astfel de regimuri autoritar-im­pe­riale.

Volumul publicat recent la Edi­tura Po­li­rom – Butoiul şi cer­curile. 22 iunie 1941 sau când a început Marele Război pen­tru Apărarea Patriei – re­pre­zintă o ra­dio­grafie necruţătoare a eşe­cu­rilor devastatoare pe care le-a suferit Ar­mata Roşie şi, în general, întreaga so­cietate sovietică, în urma atacului prin sur­prindere asupra Germaniei naziste. O întreagă istoriografie se leagă de însuşi acest cuvânt: surprindere (dacă a fost în­tr-adevăr luată prin surprindere URSS sau nu)1.

În concepţia lui Solonin, „spre sfârşitul anilor’50 s-a cristalizat acea versiunea finală“ a felului cum s-