Guvernul nu prea mai are ce face pentru a obţine validarea referendumului, dacă premierul nu doreşte să fie din nou pus în faţa unui ultimatum UE.

Nimeni nu-i obliga pe „puciştii“ noştri să declanşeze procedura de destituire a preşedintelui în plină vară şi fără o pregătire logistică suficientă. Dar Crin Antonescu nu mai avea răbdare. Egoul hipertrofiat al acestui aventurier politic nu mai suporta nicio amânare. S-a decis deci ca Băsescu să fie terminat într-o săptămână, iar referendumul să nu fie decât o formalitate. Maşina de preluare a puterii trebuia să funcţioneze ca unsă. Graba a fost prima şi marea lor greşeală. Mai întâi, Crin Antonescu a ameninţat Curtea Constituţională. În această conjunctură, teza unei lovituri de stat „soft“ a găsit audienţă la UE. Metodele „puciştilor“ au început să fie criticate tot mai aspru de presa internaţională, dar şi de oficiali europeni şi americani. Practic, la Bruxelles, guvernul român a primit un ultimatum în termeni diplomatici. Deconcertat, Ponta s-a văzut obligat să conceadă la organizarea unui referendum cu cvorum şi să admită restaurarea prerogativelor eliminate ale Curţii Constituţionale. Câţiva înfierbântaţi ai Antenelor s-au scandalizat, dar cu asta au rămas.

Această concesie a năruit speranţa „puciştilor“ într-o victorie rapidă, încheiată în aclamaţiile aproape generale. Leul a început să alunece pe tobogan, mediul de afaceri a devenit tot mai neliniştit. De unde România fusese sub guvernele Boc şi Ungureanu un fel de „elev ascultător“ al FMI, acum perspectivele economice deveneau tot mai sumbre. „Puciştii“ au trecut în defensivă; confruntaţi cu boicotul PDL şi – în final – al lui Traian Băsescu, ei şi-au pus la contribuţie baronii locali pentru a frauda referendumul prin scoaterea la vot a unui număr impresionant de alegători. Au lungit programul de referendum, au anulat anumite proceduri menite să